Thursday, April 1, 2010

Și eu?

Stăteam întinsă pe patul cu așternut alb,privind intens tavanul.Îmi era frică să închid ochii și să adorm.Îmi era frică de continuarea visului care mă bântuia de atâta timp,de ceea ce se putea întâmpla cu mine,cu el în acea lume în care aveam acces numai noaptea.Dar cum Xan nu era lângă mine,cum el plecase,dispăruse în negura trădării,m-am lăsat împinsă în ținutul unei lumi mai simpleși probabil mult mai fericite. Și am închis ochii...

Soarele a apus de ceva timp,iar oamenii au intrat în casele lor,ignorându-mă pe mine.M-am plimbat prin livada de cireși înfloriți,visând la clipele frumoase ale domniei mele,clipe care puteau fi numai evocate în gând,căci urmau să nu mai fie amintite niciodată cu glas tare.Dușmanii mei,iubitul meu Xan,au pus stăpânire peste curtea regală,peste poporul meu.Legile deveniseră de nesuportat,răscoale s-au iscat și totuși nimeni nu a ieșit în față să-i apere așa cum ar fi trebuit. Numai dacă...nu.Eu nu mai eram acolo și nu mă mai puteam gândi la soluții. Am zâmbit.Aveam încă în reflex acea grijă constantă pentru supuși.Într-adevăr,nu era ceva de care puteam scăpa ușor.Și totuși...mi-am întors fața către crengile unui copac care avea toate crengile pline de flori parfumate. Pentru el renunțasem la tron,la o viață plină de adrenalină și comploturi.Și el unde era?Plecase să afle noutățile de la palat,să pună în mișcare armata de spioni pe care o conducea.Și din nou eram singură.
Cât timp locuisem în palat,cât timp luptasem cu nobilii pentru drepturile supușilor,nu avusesem timp să observ ce era în jurul meu.Iar acum,vedeam totul,până și cel mai mic firicel de praf și toate florile parfumate de pe marginile drumurilor pe care le străbăteam.Cât fusesem închisă în cușca cu bări aurite,am iubit un bărbat și nu mai mulți.Dar acum iată că inima mi se împărțea,fiecare jumătate tânjind după altcineva.O parte din mine visa la îmbrățișarea generalului dintr-o noapte cu lună plină, iar o alta...ei bine,o altă parte din mine tindea să se lipească de pieptul puternic și protector al unui bărbat care-mi salvase viața într-un moment în care,poate că ar fi fost mai bine dacă renunțam la ea.
Așezată pe pământul încă cald,am privit cerul.Simțeam că inima îmi bătea tot mai repede,căci știa că se apropia clipa în care Kim trebuia să se întoarcă acasă. Oftând,am privit cerul înstelat.Mă simțeam goală,de parcă dăruisem tot ce aveam și așteptam încă să mi se ofere ceva...ceva cât de mic.Am făcut rapid un inventar:Xan aparținea dușmanului meu cel mai crunt,Kim aparținea carierei militare,la care se părea că nu putea să renunțe foarte ușor,iar eu...și eu?Eu cui aparțineam?
O mână pe umăr m-a făcut să tresar puternic...

-Dormi?întrebă o voce în șoaptă,lângă urechea mea.
-Te-ai întors!am exclamat stupefiată.
-Necontenit,susură Xan cu buyele lipite de obrazul meu.

Și eu?Eu cui aparțin?


No comments:

Post a Comment