Soldaţi au rupt cercul ca să-i permită conducătorului să se apropie...nu!Armura strălucea în lumina soarelui tomnatic,iar tăişul sabiei era murdărit de sângele celor care au murit ca să mă apere.Mantia albastră precum adâncul oceanului,demonstra gradul înalt.L-am privit cu uimire.Cum putea să-mi facă aşa ceva?!Nu eram eu cea care îi oferisem totul,inclusiv inima mea pe o tavă de argint?
-Luminăţia Ta,cred că a sosit timpul ca o nouă eră să înceapă în regatul acesta,spuse el privindu-mă fix.A sosit timpul să cobori de pe tronul familiei...
-Ca să ce?m-am auzit tunând pe un ton din care răzbătea durerea şi furia.Ca voi să preluaţi conducere,iar poporul să vă slăvească fără să vă susţină puterea?
-Luminăţia Ta...
-Generale,cred că fiecare a ales pentru ce să-şi dea viaţa,am continuat pe un ton ce nu admitea replică. Eu o să-mi dau viaţa ca să protejez tronul şi poporul care m-a ajutat!
L-am privit.Cum era posibil ca Xan,sufletul meu pereche,să se întoarcă atât de repede împotriva mea?Nu mai încăpea în inima mea durerea pe care o simţeam...
Comandantul din dreapta mea m-a privit uimit. I-am zâmbit,încuranjându-l şi asigurându-l tăcut că totul se va sfârşi cu bine...
-Luminăţia Ta,murmură acesta prinzându-mă de mâna ca să mă împiedice să înaintez către trădător.
-Kim,eşti credincios...dar eu nu te merit,am spus zâmbind printre lacrimi.Regatul va avea nevoie de tine când totul se va termina...rămâi cu bine,i-am şoptit în timp ce-l îmbrăţişam.
Îmcălcasem codul manierelor,dar nu-mi mai păsa.Acolo,pe câmpul de luptă,nu eram decât un soldat speriat ca toţi ceilalţi şi îmi puteam permite să fac un gest nebunesc pentru că ştiam că sfârşitul era atât de aproape.
M-am retras din îmbrăşişare fără să-i mai privesc faţa frumoasă. Ştiam ce urma să facă dacă urma să pier...Cu paşi siguri,m-am apropiat de generalul care-mi tăiase inima cu sabia lui trădătoare.
O ultimă lacrimă...un ultim gând...şi razele soarelui m-au făcut să deschid ochii speriată...
No comments:
Post a Comment