Castele de nisip

Beznă.Grea și adâncă,parfumată de conifere cu mireasmă tare,care ma ametește.

Privesc în jur.Draci bălțați!De ce e beznă?!Cine măsa a stins lumina?

Aaaa,da!Acum îmi amintesc.Am căzut.Am alunecat și mi-am pierdut sinele într-un întuneric devorant.Un motiv banal m-a adus în pragul declinului,în pragul inconștienței,de unde m-am prăbușit.

E greu uneori să rămâi așa cum ești.E greu să-ți continui drumul fără să plângi.Eu am râs.Mereu,mereu am râs de tot ce mă vătăma.Dar astăzi am plâns.Am plâns cu trei rânduri de lacrimi,am eliberat din mine durerea care mă măcina.Acum trebuie să mă avânt din nou spre nori,spre înaltul de unde m-am prăbușit.

Castelul meu,armata mea,totul realizat din nisip au dispărut dispersate de mișcarea unui sunet,a unei fraze.

E chiar greu...o să mai fiu în stare să mă ridic la nivelul așteptărilor voastre?