Cum ne-am complăcut

Fără să iubim. Fără să simțim ceva deosebit. Într-o indiferență și o ignoranță născute din...? din acel moment care ne-a adus împreună.

Întotdeauna ne-am complăcut în situația care ne ținea uniți,fără să încercăm să ne împingem limitele mai departe de atât. Săraci cu duhul,risipiți printre sentimente care nu aveau nicio legătură cu așa zisa noastră relație.

Dar astăzi spun stop. Stop dulcegăriilor cu care m-am învățat,reci și impersonale,adresate numai pentru a umple un gol,pentru a ascunde o minciună pe care o știam amândoi atât de bine. Stop tandrelor momente din diminețile ploioase. Știu că te gândești la altcineva în timp ce-ți lipești buzele de părul meu. Stop! Stop! Stop!

M-am trezit. Eram singură. Eram singură,învăluită în adevărul pe care nu-l văzusem cu adevărat niciodată. Și am plecat. Să-mi fac curat în suflet,să arunc acele depozite imense de sentimente murdare și mincinoase. Astăzi m-am întors. Tu tot aici ești...

-Îmi pare rău...Te-am iubit...Adio!