Hmmm...azi am simțit vântul. Am adulmecat furtuna și m-am hrănit cu picurii grei de ploaie care-mi loveau pielea,îmbibând-o cu parfum de nori. Recunosc. M-am gândit la el. De câteva zile încoace mă gândesc la el. Dar nu în modul vulgar,obscen care ar putea reieșii din context. Nu. Pur și simplu m-am gândit la el. Fără să creez imagini artistice,fără să-mi imaginez atingeri,cuvinte,fraze care ar putea exista între noi. Uneori mă sperie atașarea asta. S-a produs dintr-un nimic,a ieșit din niște păreri apropiate,din niște discuții în care am fost tratată ca o persoană cu păreri și nu ca acea tipă,din acea clasă,din acel liceu.Și acum aștept. Ploaia,vântul...sau poate soarele și câtecul păsărilor. Nu știu sincer. Cert este că am învățat să trăiesc de pe o zi pe alta,de la un sentiment la altul. Niciodată cu el,niciodată fără el.
Știi cum e? Să-ți descoperi o fobie pe care nu știai că o ai? Asta s-a întâmplat ieri. Stăteam cu cartea în mână(o carte de nimic,cu un subiect întortocheat,cu multe trăiri psihologice și sexuale) și priveam în gol. Atunci mi-a picat fisa. Am descoperit de ce am fugit mereu,de ce fug și de ce o să fug:SINGURĂTATEA...
No comments:
Post a Comment