Friday, May 18, 2012

Nu plânge ploaia

Uscată și arsă
Lipsită de conținut.
Așa așa curge ploaia peste țigara care încă arde pe podeaua veștejită.
Nu e un acoperiș care să o țină departe de casa ce stă să cadă.
Și o înghite pământul însetat.
Și o înjură oamenii care fug cu pungile pe cap.
Și o salut eu, că mult mi-a mai lipsit.
Și nu-i stea căzătoare care să nu-mi fi stat în cale. Și-apoi te-ai suprapus tu Disperare și totul, totul a căzut într-un vid al cunoașterii ancestrale.
Și nu-i colț de memorie care să mă adăpostească de Soarele ce-și aruncă sulițele arzânde peste trupul meu.
Doar ploaia ar putea să mai răcească rana cauzată.
Dar ea e dusă și nu se mai întoarce.
Nici lacrimi nu mai există. Și așa piere totul, totul.

Tu unde te-ai dus?

1 comment:

  1. Si mie imi pace ploaia, mai ales cea de vara sau de la inceput de toama. Imi da o stare de pace si imi clarifica gandurile. Nu-mi place in schimb cea de primavara-ma intristeaza.

    ReplyDelete