Curaj

Curaj?!De unde curaj când totul în jurul meu se transformă în praf?! Încredere?! De unde încredere când toți cei iubiți mi-au întors spatele?Credință?!Cui îi mai pasă în aceste timpuri de foc de o lume atât de mică?!

Stelele...și poate cerul...Luna...și poate cerul...Soarele...și poate cerul...Inima...hmm...poate tu...curajul e viu...sau poate nu...speranță există...sau poate nu...

Armura grea era ruginită când am scos-o din dulap.Era semnul că eu plecam spre ultima mea luptă.Douăzeci și nouă de ani în urmă,Regatul Norilor primea o nouă moștenitoare,Regina mult așteptată și dorită.Era menirea ei să salveze poporul de la autodistrugere,să unească inimile supușilor astfel încât să poată deveni unul și același,minte și suflet,toate pentru regat.Dar când totul părea să se remedieze,să intre pe un drum mai lin,în viața ei a apărut unica persoană pe care nu trebuia să o întâlnescă niciodată.Deși ca regină,conducătoare a armatei,inima ei nu avea voie să bată decât pentru poporul ei,iată că el a făcut-o să se topească sub flacăra dogoritoare a dragostei lui.Și atunci a început...un război între cer și pământ,între datorie și inimă...și totul s-a pierdut sub negura trădării,a unei iubiri răstignite...

Ciudate cuvinte,nu?Probabil că astfel urmau filozofii să scrie despre mine,despre viața mea.Dar nu-mi părea rău.Ca regină am domnit peste cel mai mare,bogat și vestit regat din câte a cunoscut lumea.Ca femeie am iubit și am fost iubită de cei mai frumoși bărbați.

-Luminăția Ta?

-Hmm?am întrebat eu visătoare,continuând să fixez întunericul din cameră.

-Sunteți în regulă?

-În regulă?...Kim...ce ar putea să nu fie în regulă?l-am întrebat eu zâmbind în timp ce mă întorceam către el.

-Iertați-mă...

-Kim...?

-Da,Luminăția Ta?

-Crezi că ai putea să renunți la etichetă?

-...

-Lasă-mă măcar cu impresia că mă iubești ca femeie și nu numai ca suveren...e ultima mea amintire...să fie ceva frumos...

-Nu trebuie să vorbești așa!spuse el pe un ton aspru,făcându-mă să-i simt încruntarea enervată.Este numai o bătălie pe care o să o câștigi!Nu este ultima din viața ta...este șansa ta să-ți recapeți poporul,să înlături tirania lui...

-...Xan,am continuat eu râzând,uimindu-mă și pe mine de ușurința cu care puteam să-i rostesc numele.De ce nu o spui,Kim?De ce nu-i spui numele?

-Pentru că...nu-ți place,șopti el timid.

Am zâmbit în întuneric. Într-adevăr,el citea în adâncul sufletului meu.Kim...generalul cu mantie neagră...

-Pentru tine,pentru fericirea ta,am să o fac,rosti el brusc,deranjând tăcerea nopții. Am să-ți spun pe nume...cred că măcar o dată meriți să te simți ceea ce ești...

-Și ce sunt?l-am întrebat amuzată.

-O femeie frumoasă...Su-Dae

Curaj...acesta a fost primul pas în noua lume,în noul univers...care era numai al meu...al meu și al lui...

Încălcând cu totul eticheta,o mână mi-a atins spatele până la ceafă...

De ce?De ce continua la nesfârșit?De ce mi se părea firească existența lui?De ce tânjeam în fiecare zi după alte brațe decât cele care mă țineau...De ce mi se părea Xan o trădare?Din nou ceaslâul deșteptător a fost cel care m-a adus în prezent,nelăsându-mă acolo unde mi-era locul...