Tuesday, July 26, 2011

Calea Lactee

Ești o stea. Ești steaua mea. Ar trebui să veghezi asupra mea. Dar ți-ai întors de mult privirea spre alte părți ale lumii,lăsându-mă singură în întunericul tenebros al amintirilor calde.
Și-mi amintesc...o privire,o atingere...sărutul soarelui pe pielea sărată de mare.
Și vreau să uit...atingerea ta,prezența ta,existența ta.
Dar tu ești acolo,mereu,continuând să-mi amintești de noi,de ceea ce...floarea aceea încă există. Presată între filele unei cărți vechi,continuă să păstreze parfumul tău. O altă amintire de care nu am putut scăpa.
Și acum să revenim la ceea ce este și nu la ceea ce a fost. Cert este că m-ai abandonat. A încetat să-ți mai pese. Te-ai plictisit. Ai devenit ceea ce mulți alții sunt:dar o stea. Departe de mine,închis în globul de lumină rece,înconjurat de praf de stele,te-ai întors de la mine și ți-ai păstrat căldura numai pentru tine...și pentru acea persoană asupra căreia ți-ai întors privirea.
Am început să urăsc Soarele pentru că-mi amintește de tine. Căldura lui mă usucă,fără să mă lase să uit. Iar Luna...în lumina ei îmi izbesc valurile de stânci,doar doar voi ajunge la tine. Apoi vine furtuna...mă dezlănțui ca un monstru și distrug atâtea destine care-mi apar întâmplător în cale. Dar tot rece rămâi. Tot distant. Tot indiferent în fața durerii mele.
Și-mi retrag apele. E acel moment al lunii,când apa devine mai adâncă,tăcerea mea mai lungă,când totul stă nemișcat. Ai putea crede că am căzut în contemplarea luminii tale,dar nu. Mă retrag în mine,mă închid pentru o clipă și meditez. Mă joc cu gândurile mele. Încerc să descopăr rădăcina unor sentimente care dăinuie de când lumea. Și apoi mă revărs. Inund țărmul și acopăr pietrele. Mă întind până la tine,fără să te ajung vreodată. Și apoi redevin ceea ce am fost:loc iubit de îndrăgostiți,prietena cea mai bună a Lunii Pline.
Și mă întreb:m-ai văzut vreodată cu adevărat? Ai văzut dincolo de aparența asta seculară? Ai îndrăznit vreodată să mă iubești cu adevărat? Să nu-ți pese de lumea toată care ne condamnă?
Ahhhh! Parfum de noapte amestecat cu ploaie...de fiecare dată...noapte neagră fără de Lună.
Ți-am auzit cântecul prin ploaie:
-Ascultă Marea și ai să-i auzi plânsetul. Tânguirea unei sirene fără glas,culoarea unor ochi fără vedere. Privește cerul și ai să vezi chemarea scrisă cu Stele. O stea a căzut și se topește în Mare,îi îmbrățișează durerea și îi sărută buzele sărate de atâtea lacrimi. Un veac au fost departe. Dar acum...el a învățat indiferența.

Saturday, July 23, 2011

Please,don't leave!

My feelings are now scattered...





(video borrowed from youtube.com)

I know you're hurt

Please forgive my mistake...






(video borrowed from youtube.com)

You're a man and I'm a woman

Credeai că nu știu motivul...dar știu. Nu-l apreciez pentru că-mi rănește sufletul,dar îl cunosc...
Ultima zi. Lumini înconjurau orașul,iar zăpada sclipea pe brazii din fața magazinelor. Astăzi îmi permit să-mi amintesc,căci totul s-a îndepărtat atât de mult de mine. Astăzi nu te mai cunosc...
Atunci s-a oprit timpul. Pentru noi nu a stat niciodată în loc,dar în momentul ăla a înțepenit și totul s-a desfășurat cu viteza luminii pe lângă noi,cei care stăteam în loc.
Atunci ți-am respins mâna ce ținea un trandafir roșu. Ți-am respins mâna ce-ți ținea inima și am plecat. Ca o proastă am întors spatele singurului bărbat care nu m-a trădat. Mi-a fost frică de tine,la fel cum acum mi-e frică de mine. Astăzi,trandafirul e alb...
Ultima privire pe care ți-am aruncat-o m-a rănit mai mult decât ar fi făcut-o o jignire din partea ta. Ți-am văzut durerea,ți-am văzut ochii verzi cuprinși de resemnare,ți-am văzut inima plăpândă care nu mai vroia să o doară. Și atunci mi-ai întors și tu spatele. Te-am înțeles. Ești bărbat. Mândria nu se milogește,nu imploră și nu plânge. Mândria se resemnează durerii.

-Fool! I love you!
-You...you cut me open and broke my heart in two. How am I supposed to live from now on?! How am I supposed to keep breathing after letting you leave like that?
-That pride,that pride will be the end for you. You'll see! One day you'll wish you hadn't refuse your own heart. Keep in mind this:I'll come for you! I'll never let you escape the hell you put me through today! Never!

Din nou iarnă. Pe bancă mă aștepta un trandafir roșu. Și mi-ai apărut înaintea ochilor,pășind încet,depășind aglomerația de oameni care ne despărțea. Aceeași privire ca atunci...nu. Astăzi ești rece. Ca un mort,te apropii de mine cu inima înghețată,cu ochii goi și chipul rigid.
-Te-am găsit. Te-am căutat,iar astăzi te-am găsit.
Cuvintele înroșeau zăpada,lovindu-mă cu forță. Ai zâmbit. Te-ai schimbat atât de mult...atât de mult te-a dărâmat simpla amintire?
-Renunț la mândrie.

-Will you,once again,be mine?

Și ai dispărut. Cu zâmbetul de altădată te-a spulberat vântul rece al viscolului. Oh,tu miraj din mijlocul unei nopți de iarnă! De ce-mi turmentezi sufletul? De ce ridici trecutul din cenușa răspândită pe apa înghețată? Nu sunt o pasăre Phoenix,nu am învățat să renasc din propria durere. Sunt o simplă femeie...el a fost un simplu bărbat...

-Come,my love! Follow my voice...join me in this sacred night! You broke my heart,but now I seek for your forgiveness. Will you,once again,be able to love me?

Sentimentul...și inima care-i moartă...iarna se împletește suav cu vara...
M-am întors de unde am plecat ca să nu regret. M-am întors în brațele care m-au așteptat.

Filosoful fără casă și-a găsit țelul.
Și cum papirusul s-a rupt,va scrie pe nisip...iar și iar,până când valurile nu vor mai șterge cuvintele,până când...până când întoarcerea mea va fi permanentă.

Tuesday, July 19, 2011

Stâncă solitară





Orașul se desfășura la picioarele mele,oferindu-mi un spectacol aglomerat de lumini și sunete....






Monday, July 18, 2011

Suicid...ultima amintire

Astăzi nu a fost prima zi în care s-a gândit la el. Ahhhh! Atât de perfid,tentându-i mâinile să se agațe de el,mințindu-l cu mișcarea sa pendulară. Asemenea șarpelui ce a tentat-o pe Eva în Paradis,la începutul lumii,așa și el,împletit din ură și minciună,cu miere și fiere,îl ademenește și-l cheamă, bruiindu-i adevăratele gânduri... Nu,astăzi nu a fost prima zi în care s-a gândit la el.
Lui i-a luat puțin timp. Eu...îl așteptam acolo de ceva timp. Știi ce mi-a zis în momentul în care s-a văzut sus?
-Sunt ultimul dintr-o linie de nobili depravați. Am fost și sunt singurul care nu și-a plecat capul în fața sabiei destinului,căutând să-mi schimb drumul,să nu aventurez în marea asta de mocirlă în care atâția se scald crezând că-i lapte. Mi-am uitat rădăcinile pentru o perioadă de timp. Dar până la urmă mi-am amintit. Trecutul,amintire cum îl numim noi,te urmărește până la a mia spiță...nu te lasă,domnule! Și dacă tot mă învinuiește lumea pentru simplul fapt că exist,pentru simplu fapt că respir și eu nenorocitul ăsta de aer,necesar și porcilor...atunci am să curm cursul acestei vieți. Poate vor fii și ei fericiți!
Și a plecat. A coborât muntele pe care l-a urcat până a îmbătrânit. L-a coborât în mai puțin de o oră. N-a mai văzut piedici,nu a mai văzut râpe,nu a mai auzit tunete...nu a mai simțit furtuna. A plecat,lăsând ploaia să-i biciuie trupul învelit în cârpe.
Îmi amintesc și acum...silueta-i albă dispărea încet-încet în ceață. Bătrânul care ajunsese să se cocârjeze sub ploaia de vorbe ale lumii,sub privirile lor,mergea drept,cu pasul unui rege. Ar fi călcat orice în picioare...atunci,pentru prima dată de când a început să urce,și-a scuturat inima de ura moștenită din strămoși. Aproape că-i crescuseră aripi...
Și a coborât moșneagul. A călcat pe spinările celor care l-au obligat să-și renege originile,să lupte pentru putere...să-și transforme viața într-o curvă cu două fețe.
Șoaptele unui nebun. Am fost un martor. Întâmplător le-am auzit în noapte...
-Și când te gândești că m-am dat după ei...! M-am mințit pe mine numai ca să fiu acceptat și eu! Haida-ha! Viața chiar i-o curvă! Dacă aș fi deschis ochii,dacă nu aș fi fost orb în fața insultelor mascate de așa numita lor bunăvoință. Da' nu-i târziu nici de-acum! O să vadă ei...că statutul nu-i totul în lumea asta.
Și așa s-a dus și ultimul dintre ei. Mda,astăzi nu a fost prima dată când s-a gândit la el...dar a fost ultima.
De sus părea un joc. De pe munte,părea că toți joacă spânzurătoarea. Dar acolo era el...în mijlocul postamentului,urcat pe scaun ca un rege pe tron,cu ochii țintă la soarele ce se vedea că apune prin lațul cu nod triplu. Singur și-a potrivit sfoara,singur și-a așezat-o în jurul gâtului...singur...singur...singur...
Apoi și-a plecat privirea asupra mulțimii. Le-a surâs. Era senin. Poate că vor învăța. Cei mici și slabi trebuie protejați și nu transformați în bătaia de joc a lumii! Au fost ultimele lui cuvinte:
-Viața mea e ca Soarele...înainte de a apune dă foc Pământului.

...

Și dus a fost. A renunțat. Nu a mai suportat. Nu a mai îndurat strigătele propriei conștiințe murdărite de ignoranța anilor pe care și i-a petrecut urcând...

Thursday, July 14, 2011

...




Și n-am vrut să mă las să plâng...
Vară arsă,m-am trezit în deșertul zâmbetului tău,cu apa care apare exact ca Fata Morgana...

Tuesday, July 12, 2011

Mona Lisa

Spectru pierdut în timp și spațiu,refugiu al frumosului și mister nedeslușit.
L-ai văzut. Acum știi.
Un sunet electrizant acompaniat de un acordeon îngână melodia unui tango,reducând senzația la doar o clipă,întrerupând scurgerea timpului. Ai încercat să fugi și te-ai ascuns în spatele luminilor tăcute ale altui apartament. Te-am văzut. Tot timpul te văd. Și tu știi asta. Nu poți scăpa de privirea mea, de zâmbetul meu.
Te fură somnul și acolo ne întâlnim. Aceeași dată,același loc,același tango nemișcat și totuși epuizant. Formația îngână niște versuri care se estompează înainte să ajungă la noi. Ne-am privit la fel de fiecare dată. Și tot la fel,mi-ai spus:
-Te urăsc. Somnul îmi este intoxicat de prezența ta. Zâmbetul îți este ca veninul:odată ajuns la tine,nu se oprește până nu te înlănțuie,paralizându-ți mișcările. Te urăsc. Și totuși...sunt dependent de prezența ta ca de mirosul acuarelelor proaspăt folosite.
Aceeași bătaie în geam te trezește. E ea. Fata cu florile. Și la fel te retragi îngrozit. Zâmbetul ei e stricat. A fost dăruit tuturor celor care-i aruncă o monedă în schimbul unei flori ofilite. Fusta ei înflorată îți este antipatică. O compari cu mine. O aduci în planul nostru,unde nu-și găsește nicicum locul. Și-apoi,e zâmbetul cel care te înlănțuie și nu prezența fizică...
Revii în patul dorințelor,iar tangoul se aude din nou. Lumea se clatină cu noi,iar cerul se aprinde pentru o lume păcătoasă,pentru doi sortiți pieirii.
-Vai ție,artist răpus! Te-ai lăsat furat de vrajă...și acum îți ține inima în palmă și se joacă cu ea. O să o scape. O să o sfărâme și atunci...atunci ce o să se aleagă de visul tău?!
-Ea mă iubește.
-Ea se joacă.
-Ea mă ajută.
-Ea te fraierește.
-Nu!Nu!Nu! Ea mă iubește numai pe mine!
-Sărac cu duhul! Ea-i distruge pe toți cu un zâmbet!
-Dansează tango numai cu mine! Numai pentru mine!
-Într-adevăr! Pentru ceilalți dansează salsa...

Și astăzi ai venit. Ca de obicei. Încep să mă plictisesc. Dar totuși poziția nu mi se schimbă,iar ochii îți urmăresc fiecare mișcare,în timp ce zâmbetul te paralizează.
Ești nebun....! Asta nu va schimba nimic! Tot ce faci este să mă transformi în pulbere! Știu la ce te gândești. Crezi că ștreangul ăla o să te vindece și o să te scape!!!
-O să te privesc cu arzi. Apoi o să ard și eu. Nu,nu,nu...e mai bine așa. O să ardem împreună!...
Și simt cum benzina mi se scurge pe haine,dar nu pot să mă mișc. Niciodată...promit să nu mai fac niciodată! O,Doamne! Nu mă lăsa să ard!
-Alo dom'ne,ce crezi că faci?! Lasă jos canistra.
Te-am privit. În ochii tăi nu se mai vedea fărâmă din sufletul pe care mă chinuisem atâta să-l vrăjesc. Diavole!
-Mai cântă o dată tangoul nostru...
Ai închis ochii și ai evadat pe străzile din Verona. Acordeonul...melodia tangoului se aude de undeva din apropiere. Și grăbești pasul spre iluzia parfumată de noapte în timp ce eu te privesc arzând și-ți aud țipetele rupte de agonia flăcărilor ce dansează tango pe pielea ta.

-Nțnțnțnțnț! Uită-te și la nebunul ăsta! Să-și dea foc în mijlocul muzeului!

Leonardo Da Vinci nu ar fi deloc mulțumit de mine...bine că-am scăpat și de ăsta!

Monday, July 11, 2011

Heart for 2

Și chiar am crezut că între noi totul s-a terminat.
Am crezut și ultima ta minciună. Naivă. Copilă.
M-ai rupt din vraja dulce-amăruie numai ca să lași coșmarul să-și facă loc în mine,în inima mea și așa împărțită.
Am ajuns ca la nebuni. Tu rostești cuvinte frumoase,poleite cu miere și iubire. Eu le ascult și te conving că le cred. Dar amândoi știm. Minciuna asta nu mai ține de mult...


-De ce noaptea este mai parfumată?
-Pentru că ea descătușează toate visele,le lasă libere,le învață să respire la suprafața noroiului.
-Mie-mi place noaptea. E magică. E...tăcută.
-Și îți place tăcerea? Tăcerea înseamnă singurătate...
-Nu. Îmi place tăcerea persoanei de lângă mine. E frumos să asculți simfoniile unor cuvinte mute. Te poate surprinde povestea ascunsă în spatele sensurilor dezbrăcate și nerostite. În plus,când tu taci se aude muzica.
-Muzica?
-Ritmul ăla...thump-bum-thump-bum-thump-bum...inima ta...

Păcat că nu-mi mai aparține. De fapt,nu mi-a aparținut niciodată...

Keep your heart for 2!
Please,keep it alive for both of us...

Tuesday, July 5, 2011

...

My last breath...

Gândul este singurul care păcătuiește. De la el pleacă dorința și de la el se înfiripă voința.

Miros de toamnă veche.
Strălucește soarele cu o lumină antică,aducând aminte de...
-Ei rahat!!! Tacă-ți fleanca!
...de pământul nou-născut,de zâmbetul unei frunze căzute.
-Iar filozofezi?! Nu te-ai săturat să nu te asculte nimeni? Vorbești de una singură,privind pereții ăștia ca pe niște spectatori vrăjiți de discursurile tale anoste. Nu auzi tăcerea? Nu ai făcut încă cunoștință cu singurătatea?!
Și mă rup din cercul meu ca să ajung la tine. Întind mâna și culeg câteva stele de mare pe care le anin într-un șirag de perle,zâmbind la auzul vocii tale.
-Care voce? Auzi cucoană,ești cumva nebună?! Aici nu a mai spus nimeni un cuvânt de câteva secole. Nu a mai rămas nimeni care să rupă tăcerea...decât cocoșul ăsta dezaxat,care cânta când are el chef.
Sunetul mării. Mi-e dor de el...e sunetul mântuirii sufletului meu. Acolo,adânc sub apele verzi-albăstrui se ascunde ultima mea destinație. Da iubire,voi veni lângă tine!
-Vai doamne! Pe lângă că ești nebună mai ai și gânduri sinucigașe! Ptiiiuuu! Piei satană de la sufletul meu! Pleacă cucoană de aici!
Concertul meu se apropie de sfârșit. Și totuși mai aud pianul și un alt sunet mixat,electrizant alături de o voce. E o poveste pentru doi. Ariile sale se sting,arse încet de privirile lumii...
Și tăcere.
Mă duc și eu cum te-ai dus și tu.
Valuri ce mă dezbracă,îmbrățișându-mă așa cum o făceai tu odată.
Lumina lunii și razele soarelui...toate pe același cer plin de stele.
M-am dus...


...I'll give everything to you. Just come back and never leave me again...

Monday, July 4, 2011

Curând și vântul va striga că l-am părăsit

Am găsit drumul cel bun. Nu o scurtătură amărâtă care să-mi julească genunchii și coatele,care să mă oblige să mă târăsc prin mocirla lor. Nu. Acesta este drept,pavat cu piatră și mărginit de flori. Cerul deasupra este albastru,iar soarele strălucitor.
Aș vreau eu...
Răscrucea. M-am oprit să-mi trag sufletul după atâta alergat. Dar pute a hoit. Inspir otrava,asimilez murdăria și nu mai văd. Iar m-am pierdut. Nu mă mai recunosc,nu mai știu la ce am visat înainte să ajung aici...e greu.
De când l-am părăsit am pierdut conștiința de sine. Nu mai știu cine sunt sau ce caut în lumea asta în care plouă,plouă,plouă. Mi-am pierdut memoria odată cu inima. Te-am pierdut pe tine,iar acum mă pierd pe mine. De ce nu am avut forța să alerg după tine?
M-am amăgit atâtea zile,atâția ani cu idea că eu te-am părăsit pe tine...Dar adevărul este că...că mi-a fost frică și am renunțat să mai fug după tine. Nu avut tăria necesară ca să-ți implor pașii să nu se mai îndepărteze,să-ți strig inima ca s-o deștept din hipnoza ceții care-ți învăluia silueta dreaptă.
Iar acum...acum m-am pierdut din nou printre aceleași mlaștini care mă fac să mă învârt în cerc. Nu mai recunosc formele,mă pierd printre cuvinte scrise pe noroiu întărit și mă amăgesc cu vorbele pe care mi le amintesc câteodată. Aș vrea să-mi amintesc. Aș suporta gustul amar al rușinii și regretelor...numai să-mi amintesc o frântură. Chipul tău...zâmbetul tău...atingerea ta...măcar atât...

Și continui să mă întreb:cine este acel „tu”?

Saturday, July 2, 2011

Without you I'm so lost,no mattter what you hear or see my heart is yours and that won't change at all!

My hand,your skin,the dark that conceals a secret...
Don't let it fall,don't let it escape.

Someday you will understand the reason you were born with wings...

I couldn't even say ~~Goodbye~~...

If I live searching for tomorrow,then I will end up betraying you...

I never wanna fall apart.
You're my one true shining star.
You're everything I ever want and need.
(Ze:a)



Friday, July 1, 2011

Astăzi.Ploaia.Și nu mai plâng pentru mine

Curând...
Cuvânt pierdut printre miile de promisiuni.
Cerința unei așteptări izolate și neîncheiate.
Durerea unui suflet bruiat de mișcarea neîntreruptă a valurilor
A căror ecou mă lovește din nou.




Și sincer? Am plâns. Efemeritatea vieții. Ruperea unei legăturii.
Mi-am pierdut vederea. Astăzi nu mă mai văd pe mine,ci ploaia și milioanele de oameni care-și doresc ca cerul să nu-și mai bată joc de ei cu lacrimi false.
Da. Furtuna a început acum câteva momente. Bubuiturile grotești și vaietele unei bocitoare. Cineva și-a pierdut speranța printre rafalele de vânt năucitor. Iar ei plâng...visele lor au murit înainte de a fi împărtășite,uneori chiar înainte de a se naște.
Și cum pot eu,ființă egocentristă,obligată de mulțime să mă întorc în permanență în mine,să văd și altceva în afară de ploaia rece?

Cortegiul înaintează. Un ultim omagiu celui depus în cripta veche. S-a luptat. A fost crunt ca moartea și nu s-a lăsat doborât ușor. Dar...dar a fost luat pe nepregătite. Durerea sporită i-a mâncat puterea,iar luciditatea i-a fost zdruncinată de sunetul ploii. Un ultim omagiu adus celui doborât de cancer...

-Drum bun,brav soldat!


(video borrowed from youtube.com)