Mona Lisa

Spectru pierdut în timp și spațiu,refugiu al frumosului și mister nedeslușit.

L-ai văzut. Acum știi.

Un sunet electrizant acompaniat de un acordeon îngână melodia unui tango,reducând senzația la doar o clipă,întrerupând scurgerea timpului. Ai încercat să fugi și te-ai ascuns în spatele luminilor tăcute ale altui apartament. Te-am văzut. Tot timpul te văd. Și tu știi asta. Nu poți scăpa de privirea mea, de zâmbetul meu.

Te fură somnul și acolo ne întâlnim. Aceeași dată,același loc,același tango nemișcat și totuși epuizant. Formația îngână niște versuri care se estompează înainte să ajungă la noi. Ne-am privit la fel de fiecare dată. Și tot la fel,mi-ai spus:

-Te urăsc. Somnul îmi este intoxicat de prezența ta. Zâmbetul îți este ca veninul:odată ajuns la tine,nu se oprește până nu te înlănțuie,paralizându-ți mișcările. Te urăsc. Și totuși...sunt dependent de prezența ta ca de mirosul acuarelelor proaspăt folosite.

Aceeași bătaie în geam te trezește. E ea. Fata cu florile. Și la fel te retragi îngrozit. Zâmbetul ei e stricat. A fost dăruit tuturor celor care-i aruncă o monedă în schimbul unei flori ofilite. Fusta ei înflorată îți este antipatică. O compari cu mine. O aduci în planul nostru,unde nu-și găsește nicicum locul. Și-apoi,e zâmbetul cel care te înlănțuie și nu prezența fizică...

Revii în patul dorințelor,iar tangoul se aude din nou. Lumea se clatină cu noi,iar cerul se aprinde pentru o lume păcătoasă,pentru doi sortiți pieirii.

-Vai ție,artist răpus! Te-ai lăsat furat de vrajă...și acum îți ține inima în palmă și se joacă cu ea. O să o scape. O să o sfărâme și atunci...atunci ce o să se aleagă de visul tău?!

-Ea mă iubește.

-Ea se joacă.

-Ea mă ajută.

-Ea te fraierește.

-Nu!Nu!Nu! Ea mă iubește numai pe mine!

-Sărac cu duhul! Ea-i distruge pe toți cu un zâmbet!

-Dansează tango numai cu mine! Numai pentru mine!

-Într-adevăr! Pentru ceilalți dansează salsa...

Și astăzi ai venit. Ca de obicei. Încep să mă plictisesc. Dar totuși poziția nu mi se schimbă,iar ochii îți urmăresc fiecare mișcare,în timp ce zâmbetul te paralizează.

Ești nebun....! Asta nu va schimba nimic! Tot ce faci este să mă transformi în pulbere! Știu la ce te gândești. Crezi că ștreangul ăla o să te vindece și o să te scape!!!

-O să te privesc cu arzi. Apoi o să ard și eu. Nu,nu,nu...e mai bine așa. O să ardem împreună!...

Și simt cum benzina mi se scurge pe haine,dar nu pot să mă mișc. Niciodată...promit să nu mai fac niciodată! O,Doamne! Nu mă lăsa să ard!

-Alo dom'ne,ce crezi că faci?! Lasă jos canistra.

Te-am privit. În ochii tăi nu se mai vedea fărâmă din sufletul pe care mă chinuisem atâta să-l vrăjesc. Diavole!

-Mai cântă o dată tangoul nostru...

Ai închis ochii și ai evadat pe străzile din Verona. Acordeonul...melodia tangoului se aude de undeva din apropiere. Și grăbești pasul spre iluzia parfumată de noapte în timp ce eu te privesc arzând și-ți aud țipetele rupte de agonia flăcărilor ce dansează tango pe pielea ta.

-Nțnțnțnțnț! Uită-te și la nebunul ăsta! Să-și dea foc în mijlocul muzeului!

Leonardo Da Vinci nu ar fi deloc mulțumit de mine...bine că-am scăpat și de ăsta!