Credeai că nu știu motivul...dar știu. Nu-l apreciez pentru că-mi rănește sufletul,dar îl cunosc...
Ultima zi. Lumini înconjurau orașul,iar zăpada sclipea pe brazii din fața magazinelor. Astăzi îmi permit să-mi amintesc,căci totul s-a îndepărtat atât de mult de mine. Astăzi nu te mai cunosc...
Atunci s-a oprit timpul. Pentru noi nu a stat niciodată în loc,dar în momentul ăla a înțepenit și totul s-a desfășurat cu viteza luminii pe lângă noi,cei care stăteam în loc.
Atunci ți-am respins mâna ce ținea un trandafir roșu. Ți-am respins mâna ce-ți ținea inima și am plecat. Ca o proastă am întors spatele singurului bărbat care nu m-a trădat. Mi-a fost frică de tine,la fel cum acum mi-e frică de mine. Astăzi,trandafirul e alb...
Ultima privire pe care ți-am aruncat-o m-a rănit mai mult decât ar fi făcut-o o jignire din partea ta. Ți-am văzut durerea,ți-am văzut ochii verzi cuprinși de resemnare,ți-am văzut inima plăpândă care nu mai vroia să o doară. Și atunci mi-ai întors și tu spatele. Te-am înțeles. Ești bărbat. Mândria nu se milogește,nu imploră și nu plânge. Mândria se resemnează durerii.
-Fool! I love you!
-You...you cut me open and broke my heart in two. How am I supposed to live from now on?! How am I supposed to keep breathing after letting you leave like that?
-That pride,that pride will be the end for you. You'll see! One day you'll wish you hadn't refuse your own heart. Keep in mind this:I'll come for you! I'll never let you escape the hell you put me through today! Never!
Din nou iarnă. Pe bancă mă aștepta un trandafir roșu. Și mi-ai apărut înaintea ochilor,pășind încet,depășind aglomerația de oameni care ne despărțea. Aceeași privire ca atunci...nu. Astăzi ești rece. Ca un mort,te apropii de mine cu inima înghețată,cu ochii goi și chipul rigid.
-Te-am găsit. Te-am căutat,iar astăzi te-am găsit.
Cuvintele înroșeau zăpada,lovindu-mă cu forță. Ai zâmbit. Te-ai schimbat atât de mult...atât de mult te-a dărâmat simpla amintire?
-Renunț la mândrie.
-Will you,once again,be mine?
Și ai dispărut. Cu zâmbetul de altădată te-a spulberat vântul rece al viscolului. Oh,tu miraj din mijlocul unei nopți de iarnă! De ce-mi turmentezi sufletul? De ce ridici trecutul din cenușa răspândită pe apa înghețată? Nu sunt o pasăre Phoenix,nu am învățat să renasc din propria durere. Sunt o simplă femeie...el a fost un simplu bărbat...
-Come,my love! Follow my voice...join me in this sacred night! You broke my heart,but now I seek for your forgiveness. Will you,once again,be able to love me?
Sentimentul...și inima care-i moartă...iarna se împletește suav cu vara...
M-am întors de unde am plecat ca să nu regret. M-am întors în brațele care m-au așteptat.
Filosoful fără casă și-a găsit țelul.
Și cum papirusul s-a rupt,va scrie pe nisip...iar și iar,până când valurile nu vor mai șterge cuvintele,până când...până când întoarcerea mea va fi permanentă.
No comments:
Post a Comment