E fals.E fals.E totul atât de fals.
Cer sesin cu raze oglindite în albastrul nesfârșit.
Furtună.Gând neterminat.Bătaie de inimă sufocată,blocată,epuizată.
Și tăcere.E dureros golul rămas.Te arde.Te sufocă.Te inundă în mii și mii de cascade tumultoase.
E oare greșit?E oare greșit să zâmbești?E oare păcat să râzi când un fulger cade?
Ești neputincios.Și plângi în disperare.Plângi în pumni zilele ce-au trecut pe lângă tine,razele arse de lumină.
Neterminat.Rămas suspendat într-un gol de aer,într-un univers aprins de lacrimi.Pulsul slăbește,inima încetinește,iar visul frânt cade în prăpastii afective.
E gol.E rece.E de necrezut.E imposibil.E...așa cum n-ar trebui să fie.
Fals.Neadevărat.Mincinos.Greșit.E totul atât de gol.Rezonanța cerului în ochi sticloși,pierduți în mările de-argint ale anilor trecuți.
Pierdut.Pentru totdeauna dezrădăcinat,desprins și lovit.Avem dreptul la vise?O noapte neagră,fără vise,fără gânduri,fraze și cuvinte.E totul atât de negru și închis.S-a încheiat.S-a sfârșit.S-a pus punct acelui trecut.
N-ai vrut.N-ai putut.Ți-a fost frică.Știm.Înțelegem.Ia-ne de mână.Un lanț uman,o inimă tremurândă,un colț de cer cu numele tău.
Nu e corect.Nu e cinstit,că în această viață TU ne-ai părăsit.Pierduți pe mări agitate,rătăciți prin păduri întunecoase,ne speriem de umbre și stânci.Suntem mici.Acum știm cât suntem de mici,de neputincioși și de plăpânzi. Ești aici...nu mai ești aici.Ecoul vocii tale încă se mai lovește de pereții goi și triști.Dar nu mai ești aici.
Tăcerea ta va fi veșnică.Nicicând suspinul nostru nu te va mai ajunge,nici gândul nostru nu te va mai tulbura.Ești liniștită,dar știm că ți-e frică.Suntem aici.Suntem cu tine.În inimă și cuvinte,în gesturi și tăceri,râdem și ne amintim de tine.Te ținem de mână pe măsură ce ne apropiem.Ne e greu.Ți-e greu,dar trece.Și suferința și lacrimile și tot.Totul trece.La fel cum și tu,efemeră ființă,ai părăsit acest drum pentru totdeauna.
Noi suntem aici.Tu acolo.un zbor nu va fi de ajuns sa ne reunească.Noi de aici îți ghidăm drumul.
o candelă aprinsă,un boboc de floare,un portret prins în perete.E...crud,e tragic,e...Doamne,odihnește-o-n pace!
Momentan hoinărim.Printr-un deșert al dezorientării,fără conducător,ne pierdem prin furtuni de nisip până ne vom regăsi.Poare vor încerca să ne adopte,poate vor încerca să te-nlocuiască,dar niciodată,niciodată...
E dur.E greu.E complicat.E plin de urlete și lacrimi.Dar poate va trece.Poate e doar un vis urât.Poate totul se întâmplă în mințile noastre.Realitatea e dură...
Vino înapoi!Promitem.Vom fi copii cuminți.Vom fi așa cum ți-ai dorit.Numai vino înapoi...
Dar nu...promisiunile noastre,strigătele noastre nu te mai ajung,nu-ți tulbură somnul
Adio,deci,rămas bun!E ultimul tău drum.E ultimul nostru mesaj,ultimul nostru gând...
ADIO!
No comments:
Post a Comment