Why does it have to be you?Why did I have to love you?Even if I shake my head to deny it,I can’t let you go!

(video borrowed from youtube.com)

You are the one star that keeps burning, so brightly, It is the last light, to fade into the rising sun...

De ce e gol?!

Mă dor brațele de greutatea sufletului...nu mai vreau să port cu mine aceleași cuvinte urlate în tăcere deplină. M-am săturat,mi-a ajuns de câte ori soarele a apus în viața mea...

-Hei!Lasă drecu' filozofia!!!

-Gura!

Și aleg o altă cale,un alt drum...mai îngust și mai accidentat decât primul,adâncit în bezna propriei mele imaginații.Cât de frig!

-Dom'ne!De ce dracu' plângi cu sticla-n față?! Nu vezi că e goală???

-Gura,omule!Ține-o-nchisă ca să nu ți se lichefieze creierul!!!

Ești norocos...toate gândurile mele se îndreaptă către tine.Ele te ajută zi de zi,te țin suspendat desupra furtunii.Dar acum,acum că ne apropiem în galop de un așa zis sfârșit,îți mărturisesc că inima mi-a fost lovită de un trăsnet...și e despicată-n două...

Țin paharul spart în mână și-l înclin către zei de mult adormiți,ce veghează din ale lor case de piatră,ecoul mut al unui sărut...sau poate nu...

Stau nori de pază,iar marea ne cântă cu acorduri de chitară.E posibil? Există un astfel de...

-Ce domnule,ce?!Nu vezi că e un drac de pahar gol?!

-Gura,omule!Gura!!!

Și totuși...de ce e gol?

Ce aș putea să fac?

Te văd cum te îndepărtezi de mine,cum fugi în brațe vecine de ale mele.Se pare că nu știi ce simt,ce port zi de zi cu mine îngropat adânc în sufletul meu firav și pierdut în furtuna de nisip.Cum ai putea știi așa ceva când tot ce faci e să privești în jos,ignorându-mi cu desăvârșire prezența și bătăile inimii...

Dar azi se termină...numai mâine o voi lua de la început,sperând să mă vezi și să nu mai închizi ochii.

Cu soarele în brațe și luna la picioare te salut. Și zâmbești.Surâsul tău îmi amintește de zile blonde și de raze pierdute în sunet de valuri.Deși zâmbești,privirea rece îmi reamintește că noi mergem pe drumuri diferite,că ești prea departe de atingerea mea.Da,eu merg singură pe această potecă îngustă și dificilă,dar eu am ales-o și sunt mulțumită de ea.Poate părea că întunericul ce mă întâmpină la fiecare pas îmi ține sufletul,dar nu mi-e frică căci îmi știu inima în siguranță...e în mâna ta.Deși nu o simți,deși nu-i auzi murmurul neîncetat,să știi că ea tânjește după tine...la fel ca mine.

Ce aș putea să fac?Cum aș putea să mă ridic în ochii tăi,să mă vezi așa cum sunt în realitate?Există oare scăpare din lumea ta?Mă voi putea vreodată desprinde din lanțurile pline de spini ai trandafirilor ce mă țin legați de tine?