Ce aș putea să fac?

Te văd cum te îndepărtezi de mine,cum fugi în brațe vecine de ale mele.Se pare că nu știi ce simt,ce port zi de zi cu mine îngropat adânc în sufletul meu firav și pierdut în furtuna de nisip.Cum ai putea știi așa ceva când tot ce faci e să privești în jos,ignorându-mi cu desăvârșire prezența și bătăile inimii...

Dar azi se termină...numai mâine o voi lua de la început,sperând să mă vezi și să nu mai închizi ochii.

Cu soarele în brațe și luna la picioare te salut. Și zâmbești.Surâsul tău îmi amintește de zile blonde și de raze pierdute în sunet de valuri.Deși zâmbești,privirea rece îmi reamintește că noi mergem pe drumuri diferite,că ești prea departe de atingerea mea.Da,eu merg singură pe această potecă îngustă și dificilă,dar eu am ales-o și sunt mulțumită de ea.Poate părea că întunericul ce mă întâmpină la fiecare pas îmi ține sufletul,dar nu mi-e frică căci îmi știu inima în siguranță...e în mâna ta.Deși nu o simți,deși nu-i auzi murmurul neîncetat,să știi că ea tânjește după tine...la fel ca mine.

Ce aș putea să fac?Cum aș putea să mă ridic în ochii tăi,să mă vezi așa cum sunt în realitate?Există oare scăpare din lumea ta?Mă voi putea vreodată desprinde din lanțurile pline de spini ai trandafirilor ce mă țin legați de tine?