Jocul măștilor

Cum  nu s-a încheiat revolta
Apelor ce din adâncuri răsună.
Cum nu s-a încheiat tânguirea
Ploilor ce lovesc. Și tună.

E oare Îngerul ce-mi șoptește cuvinte în urechea dreaptă? E oare un surâs ce se alintă în lumină? E oare moartă marea?

Și cum din lumină se naște doar lumină, mă voi transforma și eu în lumină.

Acum e albă, iar mâine e neagră.
Acum vede, acum e oarbă.
Acum aude, acum e surdă.
Acum te arde.
Memoria.
O cutie.
Închisă.
Și unde-i cheia cea de hârtie?

Să mă revărs peste marginea prăpastiei ce alină bruma căzută pe soare...