Separated 2

Tăcere.În jurul meu totul se leagănă într-o deplină tăcere,iar ecourile mute ale minții mele se pierd încet în culorile violente ale cerului.De ce?De ce ne-am despărțit?De ce ai dispărut din fața mea și m-ai lăsat singură?

-Luminăția Ta,se auzi o șoaptă fantomatică în jurul meu.

Înghițindu-mi suspinele,am privit cu atenție în jur.Nimeni.Pustietatea se scufunda în lumina palidă a asfințitului.Un cerc de foc era trasat cu linii subțiri în jurul meu.Am încercat să-i părăsesc perimetrul,dar focul pe jumătate stins izbucni brusc,flăcările ridicându-i-se până la doi metrii de la pământ.

Ce?!Dezamăgită,m-am prăbușit în genunchi pe pământul tare.

-Kim...

Dar întunericul continua să se adâncească,înghițindu-mă ușor în neantul său.Îmi era greu.Atât de greu să respir,să gândesc...să rămân cine eram.Mă pierdeam pe sine într-un nesfârșit trecut.Imaginile mi se perindau în fața ochilor,întreținând focul îndrăcit al durerilor.Dar toate erau în ceață,ascunse parcă după un văl.O singură amintire se individualiza prin claritatea sa.Era o noapte senină cu lună plină și cântec de greieri sub fereastra deschisă larg.Camera luminată slab de o lumânare cu apărătoare în formă de fluture,îmi permitea însă să văd pe cel de lângă mine.Îmi zâmbea.Mireasma dulce a corpului său îmi amintea de clipele plăcute petrecute împreună după victoria obținută împotriva Celor Roșii.Îl priveam cu atenție,studiindu-i fiecare linie a mușchilor...NU!NU!NU!

Nu...ecoul slab al rațiunii devenii brusc mai puternic,trezindu-mă din crunta visare.Nu-mi permiteam să mă întorc în trecut.Prezentul era important pentru mine.Fiecare secundă era vitală pentru sentimentele mele.Și apoi,viitorul...urma să cuceresc viitorul,să mă ridic din nou ca persoana măreață care am fost.Sau...

Nu.Kim avea dreptate.Trebuia să lupt.

Pentru mine și popor.

Pentru trecut și viitor.

Să înlătur tot ce-i dăunător

Din viitor.

Asta era lupta mea.Eram singura care putea învinge.Știam asta. Flăcările s-au stins brusc,permițându-mă să părăsesc cercul ars.Asta era...încrederea,acceptarea propriului destin.

-Ne vom revedea,am șoptit privind spre nord,spre locul unde se afla capital înfloritoare.

Alarma ceasului a fost cea care m-a deșteptat.Nu mă așteptam.Inima îmi băte în piept,anticipând momentul confruntării.Și din nou acest prezent ciudat,care mă debusolează.

-Bună dimineața,rază de soare,zâmbi el de lângă mine.

Și din nou am uitat.