Separated

Lovită,trântită,doborâtă și prăfuită de mii și mii de ori.

-Luminăția Ta!gâfâi Kim cu fața refectându-se în luciul tăișului.

-Două...secunde,l-am rugat simțind cum mușchii încep să mi se rupă,să se desprindă de pe oase.

-Nu avem atâta timp la dispoziție.V-ați pierdut îndemânarea!urlă el,iar ecoul îl imită cu sute de voci aspre.

-NU!

Și am pornit din nou la atac.Nu vroiam să pierd,nu vroiam să cad din nou sau să se vadă cât sunt de slabă.Luptam.Era pentru poporul meu.Era pentru mine...și împotriva mea.

Tot ce cunoșteam,tot ce simțeam era străin pentru mine.Atâtea idei,sentimente și convingeri se învârteau în jurul meu asemenea fuioarelor de fum.Mă amețeau,mă îmbătau...mă înspăimântau.

-Luminăția Ta!

-Kiim,l-am avertizat pe un ton jos mișcându-mi sabia.

-Trebuie...

-Nu o spune!i-am ordonat furioasă.Nici să nu îndrăznești să te gândești la așa ceva!Niciodată!Niciodată!M-ai auzit?!

Tăcea.Răspunsul lui era lovitra sabiei,care mă obliga să fiu vigilentă.Se vedea că era cineva,că fusese antrenat pentru așa ceva,că viața lui era câmpul de luptă.Cel mai talentat dintre generali nu era Xan.Sau cel puțin nu era singurul de acest fel.Acum vedeam asta.Atunci fusesem orbită de strălucirea celui trădător și mincinos,care mă amăgise și-mi furase inima numai ca mai târziu să o arunce la câini.Și ce câini...

-Luminăția Ta!

Ce?Ce se întâmplase?De ce privea cu atâta uimire înspre mine?

O lumină puternică,un sunet răsunător m-au făcut să mă cutremur în timp ce priveam cerul devenit gri brusc deasupra mea.

-Ce...?!

-Jos!Jos,Luminăția Ta!strigă generalul prăfuit de mișcarea furioasă a maselor de aer.

Prea târziu.Mă îndepărtam.Uimită,vedeam cum pământul se îndepărtează de mine,cum plutesc în aer.

-Kim,am șoptit fără glas.Kim...KIMMMM!am zbierat realizând prea târziu ce se întâmpla.

Gâfâi.M-am trezit speriată în miez de noapte,numai ca să văd trupul bronzat de lângă mine,acoperit de așternutul de un alb imaculat.Venerat.Idolatrizat.Și totuși,de ce mi se părea că mă îndepărtam ușor de el?

-Sunt aici,șopti el strângându-mă ușor în brațe.

M-am ghemuit,fiindu-mi mult prea frică de adevărul pe care-l știam de ceva timp.Să accept imposibilul și să...sau să mă las acaparată de prezent și să...

-Teiubesc.

Și s-a spulberat...