Jocul măștilor

Cum  nu s-a încheiat revolta
Apelor ce din adâncuri răsună.
Cum nu s-a încheiat tânguirea
Ploilor ce lovesc. Și tună.

E oare Îngerul ce-mi șoptește cuvinte în urechea dreaptă? E oare un surâs ce se alintă în lumină? E oare moartă marea?

Și cum din lumină se naște doar lumină, mă voi transforma și eu în lumină.

Acum e albă, iar mâine e neagră.
Acum vede, acum e oarbă.
Acum aude, acum e surdă.
Acum te arde.
Memoria.
O cutie.
Închisă.
Și unde-i cheia cea de hârtie?

Să mă revărs peste marginea prăpastiei ce alină bruma căzută pe soare...

Period

My keyboard doesn't want me to stop.
My piano is still playing...
The Moon is high up in the sky and she knows the reason I soley should keep a secret.
So I'm asking you:

Fingers All Over My Piano

The sweet melody that's running through my veins. No, it's not the blood's song nor my soul's pleading.
The past that pressed the keyboard of the old piano...
The flame that consumes me inside-out...
The thoughts that never crossed my mind are now putting me through Hell. Of water. Of silence. Of unspoken words. Is there really no end? No end to this suffering? No end to this crying? No end at all?! When will I stop looking behind and start seeing that the present me is the weak spectrum of the future me? Of the stronger me? Of the soulless me?
And sometimes, I wish I had a sponge and wipe off all the dust from the blackboard of my heart...


I'm strong. I know I am. I can feel it inside of me, that power of letting go. But I have to work hard in order not to regret what I do. 'Coz I shouldn't even blink when I'm turning my back, show my middle finger and step inside the rain of ashes. I will be strong...


And it smells off burned bodies. And I look behind. All that darkness that follows me doesn't allow me to see it. The wrong I did, the bad I left, the things that remained behind me-all scattered and broken by time.
Time...please speak to me in this endless void that covers my sleepless eyes. Please tell me that I was right...that I will never look back and regret letting go.


And the piano plays one last melody as the lines appear on the white sheet of paper. everything is written from the heart.

"I walked away so that you can live better..."

Cuvânt de încheiere

Noi nu mai suntem suflete.

Lasă, lasă-mă

Lasă storul netras ca Luna să se ridice și să vegheze asupra nostră.
Lasă becul și ascultă de întunericul care, astăzi se înfășoară în jurul nostru până ce totul de închide în sine și dispare.
Lasă-mă pe mine, cea arsă la un colț de stradă. Și nu mai adulmeca mirosul mlaștinii de hoituri ce putrezesc pe caldarâmul albit parcă de zăpadă. Aici nu-i loc pentru visători sau doamne...Aici se desfășoară Sfârșitul.
Lasă-mă să-mi ascund trecutul sub așternut. Apoi poate voi reuși să te privesc și să nu te judec, pui de năpârcă!
Lasă scaunul deoparte. Aici nimeni nu se așează. Căci e un cerc de fac ce trebui întreținut. Și dacă n-are ce arde, atunci te va lua pe tine.
Lasă-mă să-mi înghit scrumul pe care visez să ți-l arunc între ochi. Minți și ai mințit. Cum priviri răzlețe și cuvinte îngălbenite pe un fragment de creier înăbușit.
Lasă casa să ardă. E Luna cea care veghează.
Lasă-mă să mor. Să fiu Aici Mereu...

Nu plânge ploaia

Uscată și arsă
Lipsită de conținut.
Așa așa curge ploaia peste țigara care încă arde pe podeaua veștejită.
Nu e un acoperiș care să o țină departe de casa ce stă să cadă.
Și o înghite pământul însetat.
Și o înjură oamenii care fug cu pungile pe cap.
Și o salut eu, că mult mi-a mai lipsit.
Și nu-i stea căzătoare care să nu-mi fi stat în cale. Și-apoi te-ai suprapus tu Disperare și totul, totul a căzut într-un vid al cunoașterii ancestrale.
Și nu-i colț de memorie care să mă adăpostească de Soarele ce-și aruncă sulițele arzânde peste trupul meu.
Doar ploaia ar putea să mai răcească rana cauzată.
Dar ea e dusă și nu se mai întoarce.
Nici lacrimi nu mai există. Și așa piere totul, totul.

Tu unde te-ai dus?

Aprinsă

Strângeți mantia, tu zeu al măștilor.
Ascundeți chipul încă o dată.
Acele buze creionate și fardate cu un puternic roșu stins...nu se cade să spui cuvinte pe care nu le crezi. Și nu le crezi azi și nu le crezi mâine. Dar le-ai crezut ieri mai mult decât alaltăieri....Și cu toate astea s-a ales praful de stelele ce mi le-ai aninat în păr.
Cuvinte prinse între ele. Un șir ce-ajunge pân' la Lună.
Și se desfac.
Dezbracă-te.
Cad.
Vreau să-ți privesc conținutul orb.
Se-mprăștie.
Să știu ce se ascunde în spatele mătăsii.
Și lovesc asfaltul...

Păpușa mea de paie.
Păpușa mea aprinsă.