Lasă, lasă-mă

Lasă storul netras ca Luna să se ridice și să vegheze asupra nostră.
Lasă becul și ascultă de întunericul care, astăzi se înfășoară în jurul nostru până ce totul de închide în sine și dispare.
Lasă-mă pe mine, cea arsă la un colț de stradă. Și nu mai adulmeca mirosul mlaștinii de hoituri ce putrezesc pe caldarâmul albit parcă de zăpadă. Aici nu-i loc pentru visători sau doamne...Aici se desfășoară Sfârșitul.
Lasă-mă să-mi ascund trecutul sub așternut. Apoi poate voi reuși să te privesc și să nu te judec, pui de năpârcă!
Lasă scaunul deoparte. Aici nimeni nu se așează. Căci e un cerc de fac ce trebui întreținut. Și dacă n-are ce arde, atunci te va lua pe tine.
Lasă-mă să-mi înghit scrumul pe care visez să ți-l arunc între ochi. Minți și ai mințit. Cum priviri răzlețe și cuvinte îngălbenite pe un fragment de creier înăbușit.
Lasă casa să ardă. E Luna cea care veghează.
Lasă-mă să mor. Să fiu Aici Mereu...