Ars

Te-am strivit sub degete plăpânde ca să nu te sinucizi.
Și cum m-a ars dorința de a te vedea îngenunchiată, la picioarele mele târându-te.
Ridică-te!
M-am transformat în cenușa de dragul de a fi măcar o dată pierdută și dezlegată.
Și nu ți-ai pierdut dramul de nenoroc.
Cum marea spală și suspină, păcatele lumii, așa și eu plâng și suspin foile ce le-am ars, ce niciodată nu le voi putea recupera din arșița de mlaștină ce le înghite.
Deci adio iar!