Scriitorul care s-a săturat...am ce am si ce n-ai tu...

...o inimă. Da, da. O INIMĂ. Sunt o ființă umană, predispusă greșelilor și suferindă. Da,da, ai auzit foarte bine...SUFERINDĂ. Pentru că tot timpul mă izbesc de tine, cel care-mi strigă că nu se poate. Se poate, dom'ne, se poate!

De ce încerci să-mi pui bariere? De ce încerci să mă închizi în cercul ăsta de foc? Vrei să mă repet, să fiu mereu ceea ce am fost? Sau să revin mereu de unde am plecat? De ce faci asta? Pui bețe în roate,musiu.

-Ei drăcie! Nu mai spune! Nici că mediocritatea ta a depășit vreodată valorile normalului ca acum. Bețe în roate...pffff!!! Eu te ajut. Te educ ca să înveți să te autoeduci, pui de trădător ce-mi ești! Și eu care credem....

Nu te aud. NU TE MAI AUD!!! Comentariile tale...vorbele tale...simpla ta prezență îmi face rău. Dispari de aici, om care-nu-mai-ești-om-ci-maimuță-cu-două-fețe-umane!!! Nu vreau să te mai ascult sau să-ți simt prezența. Ieși din capul meu. Pentru mine ești mort...mort...mort...

-Prea bine!

Și a trecut timpul. Nenorocitule! Va să zică acum ai plecat! Ai plecat și ai mai luat pe cineva cu tine,nu-i așa pui de năpârcă???!!!

-Ce-am luat, dom'ne? Ce?

Inspirația, maimuțo! I.N.S.P.I.R.A.Ț.I.A.!!!! Și asta doare, omule,doare ca dracu!

Și a tăcut...

Sau a murit...

Naiba să-l ia!

Naiba să-l ia cu tot cu ea! Pfff!!! Ce? Crede că nu pot să trăiesc fără ei?! Ar face bine să se mai gândească la chestia asta.

Nu am nevoie de ei...pot să fiu și pe cont propriu...

Și nu de mult s-a întâlnit cu Ștreangul...