Din nou...zâmbeşti!Eşti ca soarele pe cerul azuriu,ca luna printre stele...simpla ta prezenţă mă face să zâmbesc,să-mi doresc să mă priveşti...de ce?Nu întreba...probabil pentru simplul motiv că inima mea bate mai tare când privirea-ţi rătăceşte asupra mea.
Ziua este lungă când zâmbetul tău nu o luminează...
Te văd...eşti acolo,în locul tău obişnuit. Inima mi se zbate în piept şi simt nevoia imperioasă să-ţi ating faţa,să-mi las degetele să deseneze conturul chipului tău.Dacă aş fi acolo lângă tine,mi-aş lipi nasul de părul tău sălbatic şi aş inspira adânc aroma lor de toamnă.Dacă aş fi acolo lângă tine,ţi-aş lua mâna şi te-aş privi în ochi,lăsându-mi sentimentele să zburde fără să le rostesc...şi tu ai înţelege.Dacă aş fi acolo lângă tine,privirea ta nu ar mai fi încruntată,cu luciu trist în ea,ci ar zâmbi.Dacă aş fi acolo,ţi-aş mângâia fruntea şi toate grijle ar dispărea...dar nu sunt. Nu sunt acolo,iar noi suntem parcă despărţiţi de o mare multicoloră...de o mare de oameni,care judecă şi privesc...
Îţi las rânduri scrise,nu cuvinte rostite...îţi spun fraze mute,ce niciodată nu vor fi auzite...îţi las o melodie de vioară,poate că vei ştii...îţi dau tot ce am şi tot ceea ce sunt...gânduri nerostite,sentimente ne-ncercate...pecetea unor buze frânte...de durere...
No comments:
Post a Comment