Nori pe cerul senin...

Privesc cerul...şi el priveşte către mine.E senin,iar pe azurul strălucitor plutesc norii albi ca nişte cuvinte scrise de un condei invizibil...forme ciudate,cuvinte fără înţeles,semne ale destinului,toate stau scrise acolo în lumina strălucitoare a soarelui.

Lumina soarelui încălzeşte sacoul închis la culoare,iar zâmbetul tău îmi încălzeşte sufletul.De ce faci asta?Chiar este necesar să-mi zâmbeşti în felul ăla?Nu vezi că mă topesc...că inima mea este surescitată de simpla ta prezenţă?!

Şi din nou îţi întorc spatele şi revin în locul de unde am plecat,în vechea mea bancă care-mi păstrează toate secretele...e oră,fluxul de informaţii mă împiedică să mă gândesc la tine,dar zâmbesc doar pentru mine când un cuvânt îmi aminteşte că tu vei aştepta întotdeauna la baza scărilor...şi sunt invizibilă...