-Stai!m-a oprit el prinzându-mă de încheietură.
-Ce?am întrebat sâsâind printre dinţii încleştaţi. Ce mai e de spus acum?Nu crezi că totul a fost spus între noi?
-De ce te comporţi aşa?
-Aşa cum?
-Aşa ca un copil rău,care s-a supărat şi care-şi ia jucăriile şi pleacă,răspunse el privind pământul negru de sub picioarele noastre.Ştii prea bine că am dreptate...vrei prea multe...
-Da?!Chiar aşa o fi,cum zici tu?am mârâit printre dinţi.
Am încercat să mă calmez...nu mai merita...atât timp îl iubisem,dar acum...praf şi pulbere s-a ales de sentimentele mele...puteam să fac totul într-un mod amiabil...nu aşa,privindu-ne de parcă eram duşmani...
-Uite care este problema,am oftat,este problema mea cum mă comport...nu cred că mă cunoşti destul ca să mă judeci...Xan,ştiu că încerci să mă ajuţi,dar eu...
M-am oprit.Nu merita...sentimentul care-mi făcea inima să pulseze trebuia înăbuşit,făcut să dispară.
-Las-o baltă,am mormăit după câteva secunde,încercând să mă eliberez de mâna lui care îmi strângea încheitura.Doar...las-o baltă...
M-am smucit şi am fugit către parcul cu bănci.Îmi pare rău,dar este viaţa mea!Numai a mea...dacă tu nu vrei să faci parte din ea,atunci...adio!Plecă!Eşti liber!Nu am nevoie de tine...dar dacă...numai dacă...
No comments:
Post a Comment