...invidia...

Ce e invidia? E un lucru bun?Nu prea...cel puţin nu atunci când intervine între prieteni,când distruge legături speciale,când rupe şi devastează suflete inocente care nu ar trebui să cunoască niciodată acea stare de nelinişte...de disperare că vei fi întrecut de cineva mai bun de o mie de ori decât tine şi ca persoană şi ca inteligenţă...

Eu am gustat-o...are gust amar,ca fierea. Nu mi-aş dori să o simt din nou pe limbă şi nici nu duc lipsa înţepăturilor ei înveninate. Dar ca om slab ce sunt,nu pot să mă abţin...nu mă mulţumesc cu ce am,cu ce obţin prin fiecare secundă de viaţa şi tânjesc mereu după mai mult,după ceea ce au alţii şi probabil că şi eu am avut.Dar există lucruri,intangibile pentru mine şi pentru care sunt invidioasă pe ceilalţi care le posedă. O,nu,nu mă refer la lucrurile materiale,ci la cele de natură psihică...inteligenţă ascuţită,atenţie,iubire...dar mai ales,tânjesc după locul întâi în viaţă...

Dar invidie egal durere...invidie egal autodistrugere...invidie egal moartea sufletului social...

(video borrowed from youtube)