Legate de dor,lipsite de nori...
Așa ne sunt cerurile.
Gri și negre,roz ca albătrelele.
Plecăm de aici spre a renaște.
Vânt.
Apă.
Piatră.
Lăsăm țărâna și scoatem suferinzi
Sunete copiate de oglinzi.
Ecoul.Îl aud mereu,mereu
Mă urmărește urlând „eu...!eu...!”
Uimiți de gânduri negre,sumbre,
Ne aruncăm în abisuri de un pătrunde
O miasmă,o duhoare ce numim iubire,
Ce ne-mbată. Ne aruncă. Ne ucide.
Sângele.
Ah,pesimismul ăsta!
Și vrei să scrii,dar nu mai ai cerneală.
Îți picuri sângele pe foaia goală,
Despuiată și violată,
Torturată.
Mânjești pereții albi cu hieroglife.
Și vrei să recitești...
Dar nu poți. Nu te regăsești în semnele ce sunt lipsite de viață.
Curând va fi finalul...
Ploaia nu o să ne mai ceară
Tributul.
Marea.
Pescărușul.
Nisipul.
Uitare.
Memoria ce ne desparte
S-a întinat cu remușcare.
Dar se stinge.
Și moare,moare,moare...
Păcatul nostru e durerea,
Plăcerea.
Extazul noastru e atingerea.
Erotică și înfrigurată,
Ne otrăvește transfigurată
În ceea ce noi numim Iubirea.
Găsit.
Pierdut.
Lăsat să cadă.
Înecat într-o cadă...
...de cuvinte oarbe,
Justițiare.
N-am,n-ai,n-avem
dreptul oare?
Ne-am născut din păcatul unei mame iubitoare
Și ne târâm pe pământul ars de soare
Udat de ploaia trecătoare.
Și-apoi murim.
Toți sub același soare.
Și crucea.
Dar divin
Dar greu și mușcător ca un spin.
Ți-e dată,apoi ți-e luată.
Ai făcut sau n-ai făcut...
Pute.
A carne încinsă,a noroi de oseminte goale.
E mlaștina.
Se întinde cât poate cuprinde
Și pământul îl înghite.
Așa se moare...
No comments:
Post a Comment