Visul? Chemare himerică într-un joc nebun,construit din cărămizi schimbătoare.
Astăzi mi-am petrecut ziua pe ultimul zid care mă închide. E un zis gros,făcut din piatră erodată de apa murdară care se izbește de el,ridicat ca să mă protejeze,să mă țină departe de lumea de fum înșelător. Nu i-am pus niciodată la îndoială credința,niciodată nu am vrut să-l dărâm sau să-l trec.
Înăuntru,în mica cutie se aude muzică. În surdină,cu o tonalitate caldă și liniștită,dar tristă și distantă. Aici se intră greu. Iar ieșirea...se întinde spre apus,falnică și luminoasă,gazdă a tuturor celor care au plecat. Cimitir cu cruci groase,de lemn,de piatră,de marmură groasă. Acolo domnește liniștea. Doar uneori se aude un vuiet,jalnic și mândru,plângăcios și mângâietor,rece și dulce,cu miasma florilor de crin. În biserica părăsită bufnițele veghează altarul dărăpănat,loc de veghe pentru momentele în care mi se face frică și vreau să plâng.
Astăzi am rămas iar singură. A dispărut cu un zâmbet cald,cu o atingere plină de regret,lăsând în urmă doar o umbră ștearsă ce a pierit odată cu lumina soarelui. Și acolo s-a ridicat o nouă cruce,un falnic paznic de marmură albă pe care scrie: „Și vreau să-ți însemn urmele cu o ploaie de milioane de stele căzătoare...”
Căzută.Scuturată.Trezită și iar rănită. Ascunsă și plânsă.Veselă și iubitoare. Am fost de toate. Pentru ce? Pentru cine? Pentru ce atâtea vise divine?! Uman e numai pământul nesimțitor pe care calc și poate ploaia care seamănă promisiuni deșarte în vântul greu. Ei,toți care au fost aici și-au pierdut această calitate în momentul în care au dispărut precum idealurile ridica și dărâmate.
Nu-mi place să mă repet și totuși o fac. Eu cui rămân? Eu ce pot să mai fac în continuare?
Îi las să intre,bucurându-mă de prezența lor,fără să le prezic sfârșitul,pe care îl cunosc atât de bine. Și când se apropie momentul devin una cu pietrele și tac. Tac și plâng râuri reci și roșiatice. Și apoi pier. Odată cu ei mă duc și eu,călătorind pe căi uitate de lume,bătătorite de suflete rănite,marcate de sângele pierdut în lupte.
Și am o singură întrebare:
-De ce,Doamne,mă chinuiesc cu aceeași moarte numai pentru a asculta slujba Învierii încă o dată?!
No comments:
Post a Comment