Today is the day...

Astăzi este ziua în care spun nu,în care te părăsesc pe tine și mă îmbrățișez pe mine.Astăzi este ziua în care încep să te urăsc și încep să mă iubesc pe mine.Este ziua în care renunț la „noi” și spun numai „eu”.Este ziua schimbării definitive,în care tu nu mai ai loc,în care exist numai eu.

Egocentristă?Poate da.Dar a sosit momentul să mă eliberez de persoana ta,de suflul tău înghețat și să-mi desfac aripile și să ZBOR. SĂ ZBOR!

Renunț la tot ce înseamnă altruism și devin egoistă. Vreau să-mi pese și de mine,să te văd cum te frămânți,cum încerci să mă întorci. Poate că...de fapt,vei realiza cu siguranță că eu am fost viața ta,că centrul tău a fost bunătatea sau prostia mea. Adio acum,vechea mea față!Bun venit,suflet de gheață!

„Flamura de purpură pe buzele-ți se desfășoară...

Și n-ai fost biruită...”

Chitară cu corde rupte

Îţi plimbi degetele pe gâtul ei suplu.Te salvează nota înaltă de un rateu,dar picioarele te poartă către un drum plin eşecuri.De ce?Cum ai ajuns să străbaţi drumuri sălbatice,străin fără de viaţă?Cum ai ajuns să-ţi părăseşti inima în locuri neprietenoase şi lipsite de lumină?

Te plimbi prin ploi de sunete şi sentimente şi nu priveşti nici măcar o singură dată înapoi.Singurul lucru care îţi menţine interesul treaz este vechea ta chitară,ultima legătură cu lumea din care ai plecat.Oare ştii?Oare simţi cum ploaia devine mai rece,mai greu de suportat?

Ajungi în dreptul pietrei funerare.Şi nu o priveşti.Te opreşti şi priveşti muntele înalt care o protejează,dar îţi fereşti privirea de răceala marmurei albe.Îţi aminteşti?Îţi aminteşti cum cu sânge rece ai îngropat o inimă care iubea,al cărui melodie încă mai dăinuie în câmpiile cascadei?Simţi cum căldura ei iese de sub pământ şi cum se înfăşoară protector în jurul tău?Şi acum,un secol mai târziu,ea te protejează pe tine,un străin,un criminal care nu a ştiut să uite,să ierte.

Te apropii.Şi tot nu o priveşti.Numele scris cu negru pe piatra veche îţi trezeşte amintiri din viaţa ta de mult încheiată?Sau poate că ideea morţii sale te doare...

Îţi aşezi chitara pe genunchi,iar degetele tale mângâie duios corzile vechi.Dar ele-au obosit şi nu te mai ascultă...se rup,pocnesc,se sfărâmă şi nu-ţi mai lasă nimic...

Îţi aminteşti?Îţi aminteşti acea chitară pe care cu nemăsurata ta ură ai distrus-o?

Tu ai rupt coardele ultimei chitări...şi nu mai cântă...

Eşti acolo?

-Te iubesc,şopti el în urechea mea.Tu eşti suverana vieţii mele!

Am zâmbit îndurerată.Într-adevăr...ca o suverană.Era o zi normală,într-o realitate normală.Roţile maşinii rulau pe carosabilul ud,iar eu ascultam zâmbind strâmb cuvintele susurate de Xan în receptorul telefonului mobil.Nici măcar distanţa nu putea îngheţa acele sentimente.

-Tu mă iubeşti?

Am deschis gura să răspund,dar un junghi în inimă m-a făcut să mă opres.Zâmbetul mi s-a şters de pe chip şi o faţă cunoscută mi-a apărut înaintea ochilor,străbătând întunericul nopţii şi perdeau viselor.Puteam să-i răspund lui Xan?Puteam să-i spun ce simt când presimţirea trădării mă bântuia ca o fantomă într-un spital?Puteam să o fac când...Nu!Nu era posibil aşa ceva!Visele sunt ale nopţii şi nu trebuie lăsate să invadeze prezentul,dar...

O lumină puternică prin perdeaua de ploaie...un scârţâit ascuţit şi o zdruncinătură puternică...apoi întuneric...şi gustul sărat de rugină al sângelui...

-Mai eşti acolo?răzbătu o voce din difuzorul mobilului sfărâmat.

Şi tăcere...

Viaţa...

Uneori mă întreb ce rost are această viaţă pe care o trăim câtedată doar câteva minute.Ce rost are să ne chinuim atâţia ani ca apoi să murim singuri,înconjuraţi de mizeria unor greşeli ce le regretăm?
Căci noi ca iarba şi ca fumul ne risipim de pe faţa Pământului şi nu lăsăm în urma noastră decât amintiri translucide,care nu ajută cu nimic şi care nu fac altceva decât să îndurereze şi mai mult pe cai rămaşi în urmă.
Dar viaţa e viaţă şi nu e discutabilă venirea morţii. Toţi suntem din pământ şi în pământ trebuie să ne întoarcem atunci când Îngerul Morţii ne dă o ultimă sărutare rece.Şi atunci când vântul bate dinspre apus asupra noastră,atunci când soarele devine roşu,iar totul devine tăcere în jur,ştim că trebuie să ascultăm chemarea pământului.
Şi zâmbeşti...colţurile buzelor îşi păstrează înţepenirea morţii,dar surâsul este o mică rază de soare pentru cei dragi.

Doi străini

Eram eu...şi nu eram eu.Eu dintr-un alt timp priveam norii negri din care curgea o ploaie grea,udându-mă din cap până în picioare şi făcând armura grea să devină insuportabilă.La un moment dat am pierdut contactul cu realitate şi probabil m-am prăbuşit în noroiul de sub copitele calului obosit.Şi pentru ce?Pentru ce să îmi salvez viaţa prin fugă când eu nu puteam să rezist mai mult de o zi?
Când am deschis ochii,tot ce am văzut a fost flacăra jucăuşă a focului din faţa mea.Spatele îmi era înţepenit din cauza pietrei pe care dormeam,dar în rest mă simţeam bine.M-am ridicat în capul oaselor,încercând să-l găsesc din priviri pe cel căruia îi datoram viaţa.Am simţit înţepătura uimirii când l-am văzut pe bărbatul aflat la câţiva metrii distanţă.Cum...cum reuşise să mă găsească atât de repede?
-Luminăţia Ta,şopti el fără să mă privească.Vă simţiţi bine?Vă doare ceva?
-Nu,am răspuns eu simţindu-mi gura uscată.Cum m-ai găsit?l-am întrebat curioasă în timp ce mă târam mai apropae de el.
-Nu ştiu...când am putut să plec de acolo,m-am îndreptat pur şi simplu către această parte a regatului,fără să ştiu de ce,răspunse el în timp ce se ferea de mâna mea care vroia să-l atingă.
-De ce?
-Nu ştiu...nu se cade,Luminăţia Ta.
-Kim...
-Da?
-Las-o baltă,am hotărât eu,trântindu-mă mai apropae de foc.
-Dorinţa voastră este comandă pentru mine,replică el după cod.
Am tăcut.Şa dracu cu codul!La dracu cu războiul care începuse!La dracu cu toate!De ce plecasem?Mi se părea mult mai simplu să mă las răpusă de cel pe care-l iubeam decât să fiu abligată să stau cu cineva care mă respecta numai ca conducător şi ca nimic altceva.În ochii lui Kim,eu eram conducătorul Regatului Norilor.Viaţa mea era importantă pentru supuşi,dar nu valora nimic fără acel titlu.
-Luminăţia Ta,îmi întrerupse el şirul gândurilor.
-Da?
-Cred că ar trebui să scăpăm de arumura pe care o purtaţi,continuă el fără să mă privească.
-Da?Şi ce crezi că ar trebui să port?l-am întrebat sarcastică.
-Astea,răspunse arătându-mi un mic teanc de haine de lângă peretele peşterii.
-Kim...
Dar vorbele mele s-au pierdut în ecoul peşterii,iar sunetul ceasului a ajuns până la mine,trezindu-mă la realitate.Eram trează,dar îmi doream să dorm în continuare,să văd continuarea unui vis nesfârşit,care-mi tulbura aproape fiecare noapte.Şi mai era şi cel care zâmbea în somn lângă mine...el avea un altfel de loc în visul meu...până la urmă ce este realitatea?...

Long live the queen!

...parfumul era cunoscut,iar braţele de fier care mă protejau îmi erau la fel de dragi ca sângele care curge prin venele mele...se putea?Oare replicile erau numai în mintea mea?În visurile mele?

-Eşti în siguranţă,am auzit o voce şoptită lângă urechea mea.Te voi proteja...

Am vut să ridic privirea,dar mi-a fost frică.Aveam impresia vagă că cel care-mi şoptea toate acelea nu era cine credeam eu...şi dacă...

Mâna mea dreaptă încă mai strângea cu putere mânerul greu al sabiei murdărită de sângele trădătorilor,celor care au încercat să-mi disptrugă poporul.Degetele înălbite de efortul de a mă ţinea agăţată de intrumentul criminal,îmi aminteau că eu eram cine eram şi că viaţa mea nu avea nicio importanţă dacă nu reuşeam să-mi apăr poporul,credinţele lor...

Simţeam cum cel care mă strângea în braţe se deplasează cu spatele,urmărind cu privirea înnebunită pe cei care-mi doreau moartea.Ştiam că ne îndreptam către locul unde se aflau caii.Şi de acolo ce urma?Nu puteam să fug!Statutul de conducătoare nu-mi dădea opţiunea asta!

-Nu pot să...

-Te rog...pleacă de aici...fii în siguranţă,mă imploră cel care mă ţinea strâns la pieptul său.Te rog...

Ce puteam să răspund?Cum poţi refuza o inimă suferindă?Nu poţi.Am tăcut.Dacă plecam nu mă puteam întoarce în regatul pe care-l condusesem în pace timp de un deceniu.Ce puteam să fac?

Întrebările se ridicau în mintea mea precum zidurile unei cetăţi,când m-am pomenit ridicată în scara şeii de pe calul negru şi focos.

-Kim...ce fac?am şoptit celui care îmi strângea curelele harşamentului.Nu pot să plec!Nu se cade să fug...

-Nu e momentul să te gândeşti la alţii...acum este timpul să te gândeşti la persoana ta...tu trebuie să fii în siguranţă şi nimeni altcineva,şopti el cu mâna peste mâna mea.Pleacă de aici...fugi departe unde răutatea lor nu te mai atinge...

Asta a fost ultima lui şoaptă înainte să...

Am lovit ceasul de pe noptieră şi mi-am ridicat încet capul,privindu-l pe cel care împărţea patul cu mine.Acelaşi vis...mereu,mereu acelaşi...

Filozofie part II

Cum e să fii pe marginea prăpastiei,la numai un pas de delir? Ciudat de reconfortant. Cum e să-ţi vezi viaţa risipită sub norul ratărilor repetate şi să realizezi că ai ajuns la o răscruce de drumuri unde trebuie să decizi ce faci mai departe? Nasol. Şi ce faci când ai de ales între patru direcţii necunoscute? Te opreşti,te gândeşti,iar apoi porneşti spre răsărit...

Ce se întâmplă când descoperi că aripile ţi-au fost luate sau arse? Mori arzând pe rugul durerii,mori în agonie,cu lacrimile curgând râuri din ochii împăienjeniţi de suferinţă,iar apoi,asemenea unei păsări Phoenix,renaşti din propria cenuşă şi te îndrepţi către cerul azuriu.

Ce faci când cazi şi nimeni nu este lângă tine să-ţi ofere o mână de ajutor? Te ridici,te scuturi de praf şi porneşti mai departe prefăcându-te că nimic nu s-a întâmplat. Dar iubirea? Ce faci când iubeşti şi inima îţi este zdrobită de durere şi înfierată cu semnul blestemului singurătăţii? Atunci...te trezeşti la realitate...

Ecou al inimii mele

Am inspirat adânc.Nu glumea...mă durea inima în piept din cauza valurilor de suferinţă care se loveau de ea.Nu!Nu aveam de gând să părăsesc lumea viilor fără luptă.Chiar dacă el era motivul pentru care inima mea bătea încă în piept,chiar dacă pentru el aş fi renunţat de bunăvoie la tron,chiar dacă...

-Luminăţia Ta,putem încheia totul într-o secundă,spuse el în timp ce săbiile noastre încrucişate.Puteţi oricând să renunţaţi...

-Niciodată!am şoptit eu printre dinţii încleştaţi.

Probabil că văzuse determinarea din ochii mei,căci îşi retrase sabia,iar duelul continuă.Ştiam că în spatele meu Kim se chinuia să-mi asculte ordinul şi să nu intervină.Am zâmbit unui gând şi unei amintiri...niciodată nu renunţasem la încăpăţânarea specifică mie,niciodată nu renunţasem la un vis sau la o responsabilitate şi nici acum nu aveam de gând să renunţ la viaţa frumoasă şi la poporul meu,fără luptă.Niciodată,după cum îi spusesem şi lui.Niciodată nu am renunţat la el...nici măcar atunci când relaţia noastră a devenit imposibilă din cauza politicii şi rangurilor...nici măcar când palatul a fost atacat,iar el a fost grav rănit...nici când s-a căsătorit,,iar eu am rămas singură cu lacrimile şi durerea mea.Ca conducător al poporului nu mi s-a permis să am viaţa şi sentimentele unei femei normale...şi totuşi am rezistat...pentru mine şi pentru el...

Auzeam mişcare în jurul meu şi nu înţelegeam.De ce soldaţii se separau?Deodată,o mână m-a tras din crâncena luptă,înainte ca sabia lui Xan să penetreze armura grea.M-am trezit în braţele cuiva...părul lui îmi mângâia faţa,iar parfumul era cunoscut...

Am deschis ochii în noapte prezentului şi am strâns mai tare mâna în jurul degetelor celui care mă ţinea în braţe.

-Te-ai trezi?am auzit şoapta în urechea mea.

Atât de aproape...şi totuşi îmi doream să fiu atât de departe...

(video borrowed from youtube.com)

Ţipăt...

Mă asculţi?Mă vezi?Bun...acum putem să discutăm.Cine dracu' te crezi?Mama?Ei bine,nu eşti!Ţineţi dracu' părerile pentru tine şi pentru cercul tău de prieteni care te ascultă,căci eu nu mai am de gând să-ţi ascult căcaturile pe care le scoţi din tine zilnic!M-am săturat de ideile tale de ţăran comunist!Du-te-n altă parte,căci eu vorbesc numai cu oameni...Nu-ţi convine că mă aflu şi eu aici?Nu dau doi bani pe ideile tale şi dacă nu mă placi,întoarce dracu' capul şi nu te mai holba ca un broscoi râios ce eşti!

Respectă-mă că sunt om ca şi tine şi nu m-am născut ca tu să mă scuipi în faţă în momentul în care nu-ţi mai convine.Dacă mă ignori nu-mi pasă,numai fă ceva ca să nu-ţi dau,doamne fereşte una şi să-ţi mut capul!

Nu eşti tu cel care-mi hotărăşte soarta...nici măcar cel care-mi ţine sufletul în palmă!Întoarce-ţi faţa trădătoare,să nu te mai văd.Dispari din ochii mei,căci pentru mine nu mai eşti om...

O amintire sau o altă viaţă?

Simţeam cum armura grea îmi apăsa pieptul.Aşa ceva nu era posibil!Înconjurată din toate părţile de soldaţi trădători,eram apărată numai de doi supuşi de-ai mei,hotărâţi să-şi dea viaţa ca să salveze viitorul tronului.Greutatea sabiei era precum o piatră legată de gâtul meu...nu vroiam să lupt. Nu împotriva lui!

Soldaţi au rupt cercul ca să-i permită conducătorului să se apropie...nu!Armura strălucea în lumina soarelui tomnatic,iar tăişul sabiei era murdărit de sângele celor care au murit ca să mă apere.Mantia albastră precum adâncul oceanului,demonstra gradul înalt.L-am privit cu uimire.Cum putea să-mi facă aşa ceva?!Nu eram eu cea care îi oferisem totul,inclusiv inima mea pe o tavă de argint?

-Luminăţia Ta,cred că a sosit timpul ca o nouă eră să înceapă în regatul acesta,spuse el privindu-mă fix.A sosit timpul să cobori de pe tronul familiei...

-Ca să ce?m-am auzit tunând pe un ton din care răzbătea durerea şi furia.Ca voi să preluaţi conducere,iar poporul să vă slăvească fără să vă susţină puterea?

-Luminăţia Ta...

-Generale,cred că fiecare a ales pentru ce să-şi dea viaţa,am continuat pe un ton ce nu admitea replică. Eu o să-mi dau viaţa ca să protejez tronul şi poporul care m-a ajutat!

L-am privit.Cum era posibil ca Xan,sufletul meu pereche,să se întoarcă atât de repede împotriva mea?Nu mai încăpea în inima mea durerea pe care o simţeam...

Comandantul din dreapta mea m-a privit uimit. I-am zâmbit,încuranjându-l şi asigurându-l tăcut că totul se va sfârşi cu bine...

-Luminăţia Ta,murmură acesta prinzându-mă de mâna ca să mă împiedice să înaintez către trădător.

-Kim,eşti credincios...dar eu nu te merit,am spus zâmbind printre lacrimi.Regatul va avea nevoie de tine când totul se va termina...rămâi cu bine,i-am şoptit în timp ce-l îmbrăţişam.

Îmcălcasem codul manierelor,dar nu-mi mai păsa.Acolo,pe câmpul de luptă,nu eram decât un soldat speriat ca toţi ceilalţi şi îmi puteam permite să fac un gest nebunesc pentru că ştiam că sfârşitul era atât de aproape.

M-am retras din îmbrăşişare fără să-i mai privesc faţa frumoasă. Ştiam ce urma să facă dacă urma să pier...Cu paşi siguri,m-am apropiat de generalul care-mi tăiase inima cu sabia lui trădătoare.

O ultimă lacrimă...un ultim gând...şi razele soarelui m-au făcut să deschid ochii speriată...

Asta este pentru toţi...

...pentru toţi cei care mă ignoră,care nu mă observă ca fiinţă umană,pentru toţi cei care mă consideră numai un instrument pentru atingerea ţelurilor lor...

Îmi pare rău că nu sunt aşa cum vreţi voi,

Dar sunt persoana care sunt

Şi nu mă voi schimba,

Căci nu mor caii când vor câinii!

Respectă-mă ca să respect,

Nu-mi spune tu ce-i drept şi ce nu-i drept!

Lasă-mi gândul să se desfăşoare

Nu-l prinde în lanţuri deloc uşoare...

Ai fost vipera în care m-am încrezut

Din cauza căreia am căzut.

Căci ca un şarpe încrezut,

Ca un câine cu mulţi dinţi,

Ai muşcat şi ai trădat.

Răsuflarea ţi-e otravă

Gândul tău e ca o aţă

Ce se desfăşoară-n juru-mi...

Something beautiful....

(video borrowed from youtube.com)

O altă eră...

Ce vreau?Ce visez?Ce spun?...

-Xan,am murmurat în bezna care tăia orice replică.

Dar Xan nu era el...altcineva stătea în faţa mea îngenunchiat.Faţa îmi era familiară,dar privirea ca oţelul nu avea nimic din ceea ce-mi aminteam.De fapt,persoana din faţa mea îmi era mult mai familiară decât cea care trăia în mintea mea...

Am scrutat mulţimea din faţa mea.Îngenunchiaţi,aşteptă ceva de la mine?!Iar eu...eu cine sunt?Tăişul sabiei din mâna mea reflectă chipul alb al unei persoane.Părul lung şi drept,prins în cleme de argint şi rochia foşnitoare dintr-o altă lume...

Mă doare gâtul din cauza coroanei masive ce-mi stă pe cap,dar nu-mi permit să înclin capul.Cel din faţa mea îmi zâmbeşte numai mie,complicitar,deşi nu are voie.Cine sunt?Cine eşti?

-Xan,regatul îţi este veşnic îndatorat,m-am auzit spunând clar şi răspicat,pe un ton ce nu admitea replică. Această sabie este semnul regatului pe care îl conduc,dar acum este al tău. Ridică-te în glorie,General al Celor Patru Armate!

Îi vedeam pe duşmanii mei cum strângeau din dinţi şi cum făceau plecăciunea tradiţională în silă.Acum le era teamă...Xan era de partea mea!Taberele au fost împărţite,iar războiul tăcut stă să izbucnească...vom rămâne în istorie pentru...

Ceasul sună...o nouă zi începe...

8 Martie :*

Astăzi este ziua mondială a mamei,este ziua dedicată fiinţei care ne-a dat naştere şi care a fost alături de noi în fiecare pas al vieţii noastre.Noi,copiii astăzi vom spune:

Mamă,tu eşti blândă ca adierea zefirului de primăvară.

Mă mângâi asemenea razelor de soare,când viaţa mi-e pusă la grea încercare.

Eşti îngerul frumos care mă apără cu aripile sale,

De toate relele care-mi apar în cale.

Tu eşti idolul meu în viaţă!

Te iubesc,deşi nu ţi-o spun în faţă

Şi sper că nu mă vei părăsi vreodată!

(video borrowed from youtube.com)

Răcită

Nici măcar nu a venit primăvara şi eu am răcit!Fuck!Toată iarna m-am rugat să răcesc ca să stau şi eu câteva zile acasă,iar acum,când e soare şi frumos-mă rog,aşa era acum câteva zile-acum răcesc cobză!Minunat!

Hei,dar ştiţi cum se spune,nu? Doar deştepţii răcesc primăvara şi vara!:))No offense!

Ninge...

Ninge!Ninge!Ninge!Peste mine...peste tine...peste inimile noastre...

Îngheţul atinge şi ultima replică a sentimentelor noastre şi ele tot nu mor.Nu mor pentru că noi avem speranţa în suflet şi sărutări în colţurile buzelor.Chiar dacă ne-am pierde glasurile,chiar dacă ochii noştri nu ar mai vedea şi atunci sufletele noastre ar continua să cânte melodia specifică sufletului pereche...

Ninge...ninge...ninge...şi frig...

Renunţ...

Renunţ să mai sper,să mai visez...realitatea dură,cu cuşca ei de oţel rece şi tăios mă împiedică să văd curcubeul viselor şi mă ţine legată cu lanţuri de foc,împiedicându-mă să-mi iau zborul către orizonturi mai senine...

Ploaia permanentă ce cade peste mine îmi mohorăşte sufletul şi îl face să fie mai gri decât ar trebui...şi totuşi,o mână,două,trei se ivesc printre bări,aducând cu ele raze de soare şi parfumul verii...sunt prietenii...sunt cei care stau lângă tine indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa ta,care te ajută necondiţionat...Cineva deschide portiţa coliviei şi o mână mă invită să mă ridic din mucegaiul care mă înconjoară de ceva timp.Privesc chipul ivit printre bare şi zâmbesc suprinsă de faţa blândă care surâde în faţa mea...este profesorul,unica persoană în afară de cei din familia ta care te susţine,care te ajută în clădirea viitorului tău...

Afară,în libertate,inspir parfumul verii şi zâmbesc razelor de soare care-mi mângâie faţa...zbor...niciodată nu voi mai lăsa lanţuri ruginite să mă ţină închisă într-o colivie constrită cu duritatea rece a realităţii...

P.S. Respectaţi-vă profesorii,căci ei sunt cei care vă lasă să visaţi în continuare,sunt cei care vă susţin când aripile vă sunt obosite sau frânte de tristeţe...merită măcar atât din partea voastră!

Contează...

Contează să fii alături de cineva care are nevoie de tine,indiferent dacă îţi este prieten sau nu...contează să ştii să spui cuvinte frumoase în vremuri triste...contează să fii prietenul tuturor,fără prejudecăţi.

Credeţi că aţi putea să faceţi toate astea?Fără să cereţi nimic în schimb să oferiţi numai raze de soare şi zâmbete care să îndulcească zilele cuiva...Chiar contează să fii "fair-play" şi să ştii să spui "felicitări" chiar dacă în sinea ta tot ce îţi doreşti este să urli de nervi.

Dar cel mai mult contează să ştii să-ţi ţii prietenii lângă tine,să nu-i îndepărtezi prin comportamente duplicitare...

Doresc prin această postare,să o felicit pe talentata Annete Olzon,care a anunţat că urmează să aibă în curând un copil. Felicitări şi mult,mult succes mai departe!

(photo borrowed from www.nightwish.com)

Astăzi

Bate vântul şi îmi spulberă părul dintr-o parte în alta. E frig.Ieri nu erai acolo,dar azi...azi mă aştepţi zâmbind,trecându-ţi mâna prin cârlionţii încurcaţi.Eşti agitat?Mă ascund...mă cauţi cu privirea,apoi îţi reiei locul în mulţime.

Fug...plec departe,departe de tine să nu-ţi mai văd zâmbetul,să nu mai simt căldura din privirea ta.Dar pot?Nu.Nu pot să o fac...mâna ta mă opreşte,zâmbetul tău îmi pună piedică...o floare,o floare în pieptul tău vesteşte primăvara care soseşte treptat în viaţa mea şi în oraşul meu...şi cred şi ştiu că se apropie timpul...timpul despărţirii....

Mărţişor...

Astăzi,sub cerul albastru,mii de bărbaţi şi-au arătat afecţiunea faţă de persoanele iubite,dăruindu-le flori şi acel sărut mult râvnit.Să nu uităm că o floare poate însemna o mie de cuvinte nerostite,că un simplu şnur împletit cu alb şi roşu poate aduce zâmbetul pe nişte buze obosite...

Să nu uităm de cei dragi,nicicând să nu rănim persoanele ubite şi totuşi dacă o facem,să ştim să ne cerem iertare...

Acum,o îmbrăţişare caldă pentru toţi cei dragi mie şi o floare în semn de porumbel al păcii :)