Cum e să fii pe marginea prăpastiei,la numai un pas de delir? Ciudat de reconfortant. Cum e să-ţi vezi viaţa risipită sub norul ratărilor repetate şi să realizezi că ai ajuns la o răscruce de drumuri unde trebuie să decizi ce faci mai departe? Nasol. Şi ce faci când ai de ales între patru direcţii necunoscute? Te opreşti,te gândeşti,iar apoi porneşti spre răsărit...
Ce se întâmplă când descoperi că aripile ţi-au fost luate sau arse? Mori arzând pe rugul durerii,mori în agonie,cu lacrimile curgând râuri din ochii împăienjeniţi de suferinţă,iar apoi,asemenea unei păsări Phoenix,renaşti din propria cenuşă şi te îndrepţi către cerul azuriu.
Ce faci când cazi şi nimeni nu este lângă tine să-ţi ofere o mână de ajutor? Te ridici,te scuturi de praf şi porneşti mai departe prefăcându-te că nimic nu s-a întâmplat. Dar iubirea? Ce faci când iubeşti şi inima îţi este zdrobită de durere şi înfierată cu semnul blestemului singurătăţii? Atunci...te trezeşti la realitate...
No comments:
Post a Comment