Viaţa...

Uneori mă întreb ce rost are această viaţă pe care o trăim câtedată doar câteva minute.Ce rost are să ne chinuim atâţia ani ca apoi să murim singuri,înconjuraţi de mizeria unor greşeli ce le regretăm?
Căci noi ca iarba şi ca fumul ne risipim de pe faţa Pământului şi nu lăsăm în urma noastră decât amintiri translucide,care nu ajută cu nimic şi care nu fac altceva decât să îndurereze şi mai mult pe cai rămaşi în urmă.
Dar viaţa e viaţă şi nu e discutabilă venirea morţii. Toţi suntem din pământ şi în pământ trebuie să ne întoarcem atunci când Îngerul Morţii ne dă o ultimă sărutare rece.Şi atunci când vântul bate dinspre apus asupra noastră,atunci când soarele devine roşu,iar totul devine tăcere în jur,ştim că trebuie să ascultăm chemarea pământului.
Şi zâmbeşti...colţurile buzelor îşi păstrează înţepenirea morţii,dar surâsul este o mică rază de soare pentru cei dragi.