Ecou al inimii mele

Am inspirat adânc.Nu glumea...mă durea inima în piept din cauza valurilor de suferinţă care se loveau de ea.Nu!Nu aveam de gând să părăsesc lumea viilor fără luptă.Chiar dacă el era motivul pentru care inima mea bătea încă în piept,chiar dacă pentru el aş fi renunţat de bunăvoie la tron,chiar dacă...

-Luminăţia Ta,putem încheia totul într-o secundă,spuse el în timp ce săbiile noastre încrucişate.Puteţi oricând să renunţaţi...

-Niciodată!am şoptit eu printre dinţii încleştaţi.

Probabil că văzuse determinarea din ochii mei,căci îşi retrase sabia,iar duelul continuă.Ştiam că în spatele meu Kim se chinuia să-mi asculte ordinul şi să nu intervină.Am zâmbit unui gând şi unei amintiri...niciodată nu renunţasem la încăpăţânarea specifică mie,niciodată nu renunţasem la un vis sau la o responsabilitate şi nici acum nu aveam de gând să renunţ la viaţa frumoasă şi la poporul meu,fără luptă.Niciodată,după cum îi spusesem şi lui.Niciodată nu am renunţat la el...nici măcar atunci când relaţia noastră a devenit imposibilă din cauza politicii şi rangurilor...nici măcar când palatul a fost atacat,iar el a fost grav rănit...nici când s-a căsătorit,,iar eu am rămas singură cu lacrimile şi durerea mea.Ca conducător al poporului nu mi s-a permis să am viaţa şi sentimentele unei femei normale...şi totuşi am rezistat...pentru mine şi pentru el...

Auzeam mişcare în jurul meu şi nu înţelegeam.De ce soldaţii se separau?Deodată,o mână m-a tras din crâncena luptă,înainte ca sabia lui Xan să penetreze armura grea.M-am trezit în braţele cuiva...părul lui îmi mângâia faţa,iar parfumul era cunoscut...

Am deschis ochii în noapte prezentului şi am strâns mai tare mâna în jurul degetelor celui care mă ţinea în braţe.

-Te-ai trezi?am auzit şoapta în urechea mea.

Atât de aproape...şi totuşi îmi doream să fiu atât de departe...

(video borrowed from youtube.com)