Renunţ...

Renunţ să mai sper,să mai visez...realitatea dură,cu cuşca ei de oţel rece şi tăios mă împiedică să văd curcubeul viselor şi mă ţine legată cu lanţuri de foc,împiedicându-mă să-mi iau zborul către orizonturi mai senine...

Ploaia permanentă ce cade peste mine îmi mohorăşte sufletul şi îl face să fie mai gri decât ar trebui...şi totuşi,o mână,două,trei se ivesc printre bări,aducând cu ele raze de soare şi parfumul verii...sunt prietenii...sunt cei care stau lângă tine indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa ta,care te ajută necondiţionat...Cineva deschide portiţa coliviei şi o mână mă invită să mă ridic din mucegaiul care mă înconjoară de ceva timp.Privesc chipul ivit printre bare şi zâmbesc suprinsă de faţa blândă care surâde în faţa mea...este profesorul,unica persoană în afară de cei din familia ta care te susţine,care te ajută în clădirea viitorului tău...

Afară,în libertate,inspir parfumul verii şi zâmbesc razelor de soare care-mi mângâie faţa...zbor...niciodată nu voi mai lăsa lanţuri ruginite să mă ţină închisă într-o colivie constrită cu duritatea rece a realităţii...

P.S. Respectaţi-vă profesorii,căci ei sunt cei care vă lasă să visaţi în continuare,sunt cei care vă susţin când aripile vă sunt obosite sau frânte de tristeţe...merită măcar atât din partea voastră!