-Eşti în siguranţă,am auzit o voce şoptită lângă urechea mea.Te voi proteja...
Am vut să ridic privirea,dar mi-a fost frică.Aveam impresia vagă că cel care-mi şoptea toate acelea nu era cine credeam eu...şi dacă...
Mâna mea dreaptă încă mai strângea cu putere mânerul greu al sabiei murdărită de sângele trădătorilor,celor care au încercat să-mi disptrugă poporul.Degetele înălbite de efortul de a mă ţinea agăţată de intrumentul criminal,îmi aminteau că eu eram cine eram şi că viaţa mea nu avea nicio importanţă dacă nu reuşeam să-mi apăr poporul,credinţele lor...
Simţeam cum cel care mă strângea în braţe se deplasează cu spatele,urmărind cu privirea înnebunită pe cei care-mi doreau moartea.Ştiam că ne îndreptam către locul unde se aflau caii.Şi de acolo ce urma?Nu puteam să fug!Statutul de conducătoare nu-mi dădea opţiunea asta!
-Nu pot să...
-Te rog...pleacă de aici...fii în siguranţă,mă imploră cel care mă ţinea strâns la pieptul său.Te rog...
Ce puteam să răspund?Cum poţi refuza o inimă suferindă?Nu poţi.Am tăcut.Dacă plecam nu mă puteam întoarce în regatul pe care-l condusesem în pace timp de un deceniu.Ce puteam să fac?
Întrebările se ridicau în mintea mea precum zidurile unei cetăţi,când m-am pomenit ridicată în scara şeii de pe calul negru şi focos.
-Kim...ce fac?am şoptit celui care îmi strângea curelele harşamentului.Nu pot să plec!Nu se cade să fug...
-Nu e momentul să te gândeşti la alţii...acum este timpul să te gândeşti la persoana ta...tu trebuie să fii în siguranţă şi nimeni altcineva,şopti el cu mâna peste mâna mea.Pleacă de aici...fugi departe unde răutatea lor nu te mai atinge...
Asta a fost ultima lui şoaptă înainte să...
Am lovit ceasul de pe noptieră şi mi-am ridicat încet capul,privindu-l pe cel care împărţea patul cu mine.Acelaşi vis...mereu,mereu acelaşi...
No comments:
Post a Comment