Chitară cu corde rupte

Îţi plimbi degetele pe gâtul ei suplu.Te salvează nota înaltă de un rateu,dar picioarele te poartă către un drum plin eşecuri.De ce?Cum ai ajuns să străbaţi drumuri sălbatice,străin fără de viaţă?Cum ai ajuns să-ţi părăseşti inima în locuri neprietenoase şi lipsite de lumină?

Te plimbi prin ploi de sunete şi sentimente şi nu priveşti nici măcar o singură dată înapoi.Singurul lucru care îţi menţine interesul treaz este vechea ta chitară,ultima legătură cu lumea din care ai plecat.Oare ştii?Oare simţi cum ploaia devine mai rece,mai greu de suportat?

Ajungi în dreptul pietrei funerare.Şi nu o priveşti.Te opreşti şi priveşti muntele înalt care o protejează,dar îţi fereşti privirea de răceala marmurei albe.Îţi aminteşti?Îţi aminteşti cum cu sânge rece ai îngropat o inimă care iubea,al cărui melodie încă mai dăinuie în câmpiile cascadei?Simţi cum căldura ei iese de sub pământ şi cum se înfăşoară protector în jurul tău?Şi acum,un secol mai târziu,ea te protejează pe tine,un străin,un criminal care nu a ştiut să uite,să ierte.

Te apropii.Şi tot nu o priveşti.Numele scris cu negru pe piatra veche îţi trezeşte amintiri din viaţa ta de mult încheiată?Sau poate că ideea morţii sale te doare...

Îţi aşezi chitara pe genunchi,iar degetele tale mângâie duios corzile vechi.Dar ele-au obosit şi nu te mai ascultă...se rup,pocnesc,se sfărâmă şi nu-ţi mai lasă nimic...

Îţi aminteşti?Îţi aminteşti acea chitară pe care cu nemăsurata ta ură ai distrus-o?

Tu ai rupt coardele ultimei chitări...şi nu mai cântă...