Sunday, September 11, 2011

Asta?...se numește depresie

Se pare că sunt o persoană anostă, pierdută în timp și spațiu, care nu aparține acestui secol nebun.
Se pare că sunt destinată, hai să-i spunem așa: SINGURĂTĂȚIII.


Alerg.
Alerg.
Fug.
Să scap.
Nu e niciun crater care să mă înghită.
Și fug.
Alerg din nou.
Și plâng.
Plâng pentru că tu ești deja altcineva.
Altcineva care a trecut, a mințit, a uitat, s-a schimbat și a lăsat în urmă orice părere.
Plâng.
Pentru originalitatea pierdută, pentru sentimentul de după, pentru că așa nu va mai fi niciodată.


Nu sunt un geniu.
Nu trebuie să fii unul ca să-ți dai seama că totul e finit.
Cercul nostru s-a strâns, s-a făcut pătrat, s-a făcut dreptunghi. Acum e o simplă linie, infinită cum s-ar zice.
Cercul nostru...nu mai e al nostru. L-ai lăsat să cadă, iar acum eu stau singură și încerc să lipesc la loc bucata pe care tu ai rupt-o în nebunia ta după evadare. Și nu merge. Nu mă lasă să mă închid la loc. Nu mă lasă să revin la ce a fost. Chiar dacă aș fi singură, chiar dacă mi s-ar șterge zâmbetul pentru totdeauna. Ar fi mai bine așa. Dar cercul nostru nu e o mașină a timpului. 
L-ai stricat.
Ca să pleci, l-ai stricat.
M-ai stricat.
M-ai rănit ca să nu te pot urma, ca să fiu obligată să rămân în urmă.
Am zis eu vreodată că vreau să vin după tine?


Orele acelea...
Râsetele alea...
Scrisorile...
Le-am dat foc.


Nu pot, nu vreau să trec peste faptul că m-am înșelat.
Am fost oarbă.
Iartă-mă că nu ți-am văzut adevărata față.


Cumplită este singurătatea asta.
Te roade, te macină, te dărâmă.
Dar eu nu sunt singură. Atunci de ce...?
Pentru că tu ai FOST persoana mea, legătura mea cu ceea ce se numește viitor.
A fost ușor, nu?


Cuvinte scrise.
Pentru că nu pot să mă exprim.
-Ai nevoie de un psihiatru!!!
-Nu sunt nebună!
-Dar nici mult nu mai ai!


Cu timpul, te voi înlocui.
Iartă-mă că nu sunt așa cum ești.
Nu pot...nu vreau să mă amestec cu ei, mulțimea care este trasă parcă la indigo, copiată și decolorată. Popularitate? Nu am nevoie de ea.
Prefer să rămân originală. Chiar dacă asta înseamnă să merg singură pe un singur drum.
Originalitatea este ultima mea legătură cu visul meu. Tu...ai fost o parte din el.


Și tot nu pot să trec peste faptul că i-ai preferat pe ei. I-ai preferat pe ei...pe ei...ei.....................
Acum ești...statuie făcută din noroi și lăsată în ploaie. Regret. Regret că eu nu pot fi acolo. Dar tu ai ales. Iar eu stau și te privesc. Stai liniștit, un porc îți va ține companie în curând.


Gri.
Negru.
Gri.
Negru.
Culori complementare pentru ceea ce simt.
Dar cu toate astea zâmbesc. Ăla a fost un mic roz.




















De ce nu ne putem întoarce la ce a fost?
De ce nu m-ai respectat pentru ceea ce sunt?
Nu pot fii mai mult decât sunt.
Nu pot să mă prefac că-mi place când e hidos.
De ce vrei să mă vezi în noroi?
De ce...?
Nu-mi pierd respectul pentru sine. Dacă tu ai ales, atunci așa să fie. Dar nu te aștepta să-mi treacă vreodată. Nu pot și nu vreau să uit și să iert. Pentru că tu ești exact a 71 persoană care mi-a greșit și pentru că te-am iertat de exact 71 de ori înainte să apună soarele.


Timpul va fi ca un timbru peste amintirile mele. Ți vi le voi expedia cândva ca să te vezi așa cum te-am văzut eu...




Dacă eu voi fi pe aceeași stradă cu tine, nu te aștepta să te văd. Iar dacă acum îți mai zâmbesc și te salut, e doar din obișnuință. Sau poate din respect pentru ceea ce-ai fost. Dar crede-mă că cu timpul vei fi................................. 


Iartă-mă de pe acum pentru timpul în care nu te voi mai vedea.
Iartă-mă acum pentru acea zi în care nu-mi voi mai aminti:numele tău, strada pe care stai, numărul tău de telefon sau ziua ta de naștere.
Iartă-mă acum pentru ceea ce nu voi devenii.
Iartă-mă acum pentru...pentru că...că sunt un copil mofturos, care a ținut cu dinții de tine ca de jucăria stricată care trebuie aruncată, dar care e mult prea dragă ca să accept că nu o să o mai văd vreodată.
Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă...
Iartă-mă pentru că eu nu pot să te iert.
























Acum ai devenit doar o altă umbră dintr-o colectivitate ștearsă.

1 comment:

  1. Ah, copil, acum ca am putin ragaz sa pot sa iti citesc in pace textele observ ca avem atat de multe in comun si cat de multa inspiratie ai. Urmatorul text pe care eu il voi scrie are poate in prop de 80% sentimentele din textul cu albastru. E ciudat nu? Si stii ce mai e ciudat e faptul e ca eu voi scrie despre un eveniment care s-a intamplat cu 3 veri in urma. Iar cel de al treilea text va fi foarte asemenator cu cel roz al tau deoarece si eu am de pus niste intrebari pentru o anumita persoana. Sa nu crezi ca te copii!:P Chiar nu te copii! Cand ai sa citesti textele atunci vei intelege mai bine la ce ma refer:).
    P.s: Ce parere ti-a facut The Awakening?

    ReplyDelete