Te uiți la mine cu ochi acuzatori. În ei se citește ridicolul.
Insulta ta nu mă atinge. Cel puțin așa am crezut...
M-a durut. Dacă nu pe moment, acum mă înțeapă ochii din cauza lacrimilor pe care încerc să le țin în frâu. În această noapte cu lună plină vreau și eu să fiu așa cum sunteți toți: o gloată de superficiali, care vedeți originalul ca fiind banal și timiditatea ca pe un motiv de batjocură. Sau mai bine nu...mai bine stau fără glas și-ți dau clasă mai târziu, decât să mă comport acum ca tine, un mic pui de curvă.
Cum diferitul este atât de hidos pentru voi toți o să mă închid din nou în mine, o să devin acea mică introvertită, care va fi mereu la pragul izbucnirii, dar care se va stăpânii până în acel moment în care TU ai să mă calci atât de rău pe coadă, încât o să mă revărs, o să dau foc, o să mătur pe jos cu tine.
Dadada, nu te uita așa la mine. Despre tine e vorba. Cel/Cea care se uită la mine cu acel zâmbet atotștiutor și superior pe buze. Iartă-mă, dar asta nu te face nici mai deștept, nici mai tare, nici mai nicicum! Tot ce face e să demonstreze faptul că duci lipsă de bun simț și de, hai să o numim în termeni banali, ce-i șapte ani de acasă.
Bun!
Acum că se duce și ultima rază de lună mă calmez. Ascult marea. Ea e tolerantă. EA știe. De secole așteaptă, face complimente și iubește. Pe toți. Pe toate. La fel. În mod egal. Niciodată nu e nedreaptă. Dar...da, se înfurie și face urât de tot. Se revarsă, aruncă, împrăștie, destramă...și îneacă. Iar dușmanii ei mor. Se usucă pe nisipul de sub valuri, dispar din vremurile în care nu le-a fost dat să trăiască.
Ai mei...mai sunt încă aici. Și zilnic, dar zilnic mă șicanează. Unii sunt total necunoscuți. Alți, maeștrii pricepuți în a-și ascunde adevărata față în spatele unui zâmbet prietenos. Rahat! Sălbatici! Oameni ai cavernelor! De unde secolul XXI? De unde „educația aleasă”? De prostie are parte toată lumea...
Asta mi-a fost răzbunarea.
De mâine am să tac.
Nu mă va mai interesa.
Totul, totul va dispărea...
No comments:
Post a Comment