Am pirdut atâtea zile căutând într-un șirag de nume o perlă. Dar am căutat până am găsit...te-am găsit.
Pierdut printre razele de soare, orbit de purtări protocolare nu ai știut cine sunt sau ce urmăresc. Dar ai zâmbit. Fără cuvinte, fără gesturi, te-ai apropiat. Confuz și lovit de ploaie ai căutat un loc unde să te ascunzi.
Și curcubeul meu te-a primit. Te-a adăpostit, ți-a oferit protecția mult visată. Dar acum...acum când ploaia în sfârșit s-a sfârșit, acum când totul a devenit atât de confortabil în jurul tău...acum...
-Hmmm...soarele...e atât de cald și...plăcut atingerii...
Și așa, cu lumina soarelui jucându-și pe piele și cu acel zâmbet pe față te-ai pierdut din nou, te-ai îndepărtat atât de mult de mine încât nici acum, sub umbrele curcubeului meu, nu reușesc să dau de tine.
-Mi-e dor de tine...
O șoaptă purtată de zefirul de primăvară.
Niște cuvinte pe care am vrut să le aud de la tine.
Murmurul unei nebune în timpul somnului presărat cu vise...
-Data viitoare, vă rog nu-mi mai dați curcubee...
No comments:
Post a Comment